A fost aproape de a semna pe 3 ani cu Steaua! Stoichiță: „Are calități!”** Becali: „E ofensiv, e bun!” Acum e pe mâna unui antrenor de fete într-o ligă anonimă :)

A fost aproape de a semna pe 3 ani cu Steaua! Stoichiță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Josh Tudela este un jucător de care nu mulți își mai aduc aminte. A fost adus în în 2010 în probe de Mihai Stoichiță și antrenorul Stelei chiar rămăsese încântat de calitățile mijlocașului american, care fusese coleg de vestiar cu David Beckham, la LA Galaxy.

„Omul are niște calități, se vede, e pariul meu”, spunea atunci Mihai Stoichiță. Ochiul de scouter al lui Gigi Becali observase și el ceva nimeni nu văzuse până atunci: „E american și vine de la echipa lui David Beckham. E un mijlocaș ofensiv, unul bun, care dă și ultima pasă”, declara Becali.

Americanului i se propusese o înțelegere pe trei ani de zile, însă acesta n-a fost de acord cu clauzele din contract, astfel că afacerea a picat. După acel episod, Tudela n-a reușit niciodată să confirme acea calitate despre care vorbeau Mihai Stoichiță și Gigi Becali.

Și-a găsit cu greu echipă, iar până să se reapuce de fotbal a fost figurant într-o comedie cu Adam Sandler și Al Pacino. Între timp, în 2011, Tudela a acceptat oferta de la LA Blues, din liga a treia a Statelor Unite ale Americii, echipă formată în 2010.

Aici, Tudela este pregătit de Charlie Naimo, un antrenor cunoscut în acea parte a Statelor United după ce a reușit să-și facă un nume în fotbalul feminin.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele