A ascultat sfaturile patronului, dar acum îl pândește DEZASTRUL:** Levi, bănuit că a greșit pregătirea! Dezvăluire INCREDIBILĂ‚ din vestiar

A ascultat sfaturile patronului, dar acum îl pândește DEZASTRUL:** Levi, bănuit că a greșit pregătirea! Dezvăluire INCREDIBILĂ‚ din vestiar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Discursul lui Gigi Becali a ajuns literă de lege la Steaua. Nu
că până acum n-ar fi fost, la modul general vorbind, dar în cazul
de față e vorba despre pregătirea de vară a echipei.

Roni Levi parcă a luat ad-literam vorbele lui Becali, care a
transmis pe toate canalele că pentru sezonul viitor vrea să vadă un
joc mult mai bun de posesie. Surse din vestiarul roș-albaștrilor au
dezvăluit pentru ProSport că steliștii chiar ar fi lucrat extrem de
puțin la capitolul fizic și mai mult cu mingea!

Steaua a ajuns azi-noapte la Piatra-Neamț, după câteva ore de mers
cu avionul și autocarul, iar printre jucători a existat un subiect
destul de „încins”. O parte dintre câștigătorii Cupei României sunt
deranjați de faptul că în Austria antrenorii nu au lucrat mai deloc
fizic, deși au fost două stagii de pregătire. „Din câte știm, în
această perioadă trebuie să lucrăm mult mai mult fizic, măcar în
primul cantonament. În schimb, noi am lucrat fizic doar în ultima
zi din prima perioadă de pregătire de la Bad Gastein. Am efectuat
în ziua respectivă 15 serii a câte 400 de metri. Și cam atât! În al
doilea cantonament, aproape deloc. Ne e frică să nu o pățim în
meciurile oficiale, să nu cădem rău fizic prin minutul 60, așa cum
s-a mai întâmplat în amicale”, s-au confesat mai mulți
jucători.

Ienei:
„Pregătirea fizică se face și cu mingea, nu doar
alergând!”

Contactat telefonic de ProSport, Emeric Ienei, cel mai titrat
antrenor al Stelei din toate timpurile, nu s-a arătat foarte
îngrijorat. „Să așteptăm jocurile oficiale, pentru că sunt sigur că
Levi a știut ce face în aceste cantonamente. Ca să ai un joc de
posesie bun, trebuie să ai și o pregătire fizică la fel de bună.
Sunt sigur că asta crede și noul antrenor al Stelei „, și-a început
Ienei discursul. „În ziua de azi, pregătirea fizică nu se face doar
alergând ca nebunul zeci de serii. O poți face și cu balonul, în
funcție de dinamica fazelor. Totul depinde de jucători sau de
antrenori. Eu cred că jucătorii care s-au plâns probabil erau
învățați cu un alt tip de antrenori”, a încheiat Ienei.

Antrenamentele cu Roni Levi
mi se păreau chiar foarte ușoare. El nu insista pe antrena-mentele
fizice

Epaminonda Nicu, fost elev al lui Roni Levi

Steaua are un mare dezavantaj înaintea primului meci
oficial de după perioada de pregătire

Au fost
taxați în două partide

Temerile jucătorilor steliști legate de căderea fizică de după
minutul 60 ar putea fi îndreptățite, dacă ne uităm mai atent la
două dintre cele șase jocuri amicale disputate în Austria. Concret,
roș-albaștrii au primit gol și goluri în ultima jumătate de oră în
meciurile cu Fortuna (81), scor 1-1, și cu brazilienii de la FC
Comercial (82, 88), scor 2-2.

Spre deosebire de Steaua, Oțelul a început pregătirea de vară cu un
stagiu la Sinaia, destinat exclusiv pregătirii fizice

Cum a
învățat Lăcătuș posesia

Emeric Ienei a dezvăluit pentru ProSport care a fost cheia
succesului jocului de posesie extraordinar al Stelei ’86, pe vremea
când jucătorii erau supranumiți „viteziștii”. „Îi duceam pe băieți
la Forban și îi puneam să alerge zeci de kilometri pe zi. Însă
perfecționam jocul de posesie într-o sală de sport de acolo”, a
început Ienei. „Îi băgam pe băieți pe spații mici și îi puneam să
dea pase foarte tari unul către altul. Mai mult, îi puneam să joace
și cu mantinela, ca să-și îmbunătățească mecanismele la jocul
un-doi”, a încheiat acesta.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…