A ajuns la a treia suspendare în acest sezon și a intrat în gura conducerii. Problemele lui Flavius Stoican după scandalul de la Cluj

  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea clubului CSM Poli Iași l-a sancționat pe antrenorul principal Flavius Stoican cu un ultim avertisment după ce tehnicianul a fost eliminat în meciul cu CFR Cluj, pentru a treia oară în acest sezon. Decizia a fost luată astăzi într-o ședință a Comitetului Director. 

„Consiliul Director, conform Regulamentului de Ordine Interioară al clubului și Contractului Individual de Muncă, cap. A, lit. F, lit. i, j și m, acordă un ultim avertisment tehnicianului Flavius Stoican, urmând a apela și la sancțiuni financiare corespunzătoare potrivit legii și Contractului Colectiv de Muncă”, anunță clubul ieșean într-un comunicat de presă.

Președintele executiv Adrian Ambrosie i-a sugerat tehnicianului să se abțină pe viitor și să-și controleze reacțiile, pentru a evita să mai fie trimis în tribune.

„Echipa are nevoie de antrenor pe banca tehnică, de aceea i-am transmis lui Flavius să se abțină de la unele reacții și să conducă echipa din spațiul tehnic pe întreaga durată a jocului. Îl susținem în continuare, dar nu suntem de acord cu aceste ieșiri, de aceea sperăm ca pe viitor să se stăpânească, pentru a evita noi suspendări”, a completat președintele Adrian Ambrosie.

Flavius Stoican a fost trimis în tribune de către arbitrul George Rădulescu în meciul cu CFR Cluj, tehnicianul fiind la a treia abatere în acest sezon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…