99% bulgar!** Ianis Zicu va semna azi cu ȚSKA

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Radu Faur
99% bulgar!** Ianis Zicu va semna azi cu ȚSKA
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anunțat încă de săptămâna trecută, transferul lui Ianis Zicu la
ȚSKA Sofia e foarte aproape a se concretiza. Fostul golgheter al
lui Poli Timișoara a susținut ieri un prim set de teste medicale,
iar azi vor urma altele. Dacă totul va fi OK, atacantul va semna un
contract pe trei ani.

Zicu va avea la „Steaua Bulgariei” un salariu lunar de 15.000 de
euro, o sumă care nu depășește cu mult leafa de la Timișoara, însă
bulgarii i-au promis fotbalistului mai multe bonusuri consistente.
Conform site-ului sportal.bg, acestea sunt legate atât de
performanțele sale individuale (goluri înscrise), cât și de
reușitele echipei (câștigarea campionatului, a Cupei sau a
meciurilor din cupele europene). Zicu va începe din această vară a
doua sa experiență externă, după ce între 2003 și 2005 a trecut pe
la Inter Milano și Parma.

Prezentat pe 23 iunie

Zicu și Victor Becali au fost așteptați ieri-dimineață la
aeroportul din Sofia de fostul internațional Florentin Petre, care
le-a fost șofer pe tot parcursul șederii lor în Bulgaria. De
asemenea, cei doi au înnoptat acasă la Petre. Ianis și impresarul
său au luat aseară târziu cina cu șefii ȚSKA, prilej cu care s-au
purtat negocierile finale. Chiar dacă transferul este ca și făcut,
prezentarea oficială a lui Zicu ar putea avea loc abia pe 23 iunie,
când este programată reunirea echipei din Sofia.

„Banii rămân în
club”

ȚSKA va plăti 500.000 de euro clubuluiPoli Timișoara pentru Zicu.
Machidonul avea voie să plece pe această sumă, fără ca gruparea
bănățeană să se poată opune. Poli a rămas fără căpitanul Alexa,
fără golgheter, iar alți jucători vor pleca în următoarele
săptămâni de la echipă. În cazul în care timișorenii nu vor fi
reprimiți în prima ligă, aproape întreg lotul urmează să fie
vândut. „Acum suntem în Liga a III-a și, dacă nu ni se va face
dreptate în timp util, este normal ca mulți jucători să își
dorească să plece. I-am adus cu banii la zi, așa că nu vor pleca
gratis, iar banii vor rămâne în club, pentru ca noi să începem
reconstrucția din eșalonul al treilea”, a afirmat Iancu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Decizia aşteptată de toată România. Se va întâmpla în 2024. Ciolacu: Vă asigur
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup