6 milioane de euro din bere!

Federația Română de Fotbal a semnat cu Ursus cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului românesc, după ce înțelegerea cu finanțatorul de tradiție, Bergenbier, a expirat în decembrie 2008. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de anul trecut, noul parteneriat, care va fi anunțat oficial pe 21 ianuarie, se va întinde pe o perioadă de patru ani. Deși reprezentanții celor două părți nu au vrut să dezvăluie cifrele stipulate în contract, surse citate de Ziarul Financiar susțin că firma producătoare de bere urmează să plătească 1,5 milioane de euro pe sezon. Suma pe care Ursus o plătește pentru ca jucătorii naționalei, în frunte cu Cristi Chivu (foto), să poarte echipamentele de joc inscripționate cu sigla sa este de trei ori mai mare decât cea primită până acum de federație de pe urma angajamentului anterior, care s-a întins pe o perioadă de nouă ani. Federația a încasat anual aproximativ 500.000 de euro de la Bergenbier.
6 milioane de euro din bere!

Federația Română de Fotbal a semnat cu Ursus cel mai mare contract de sponsorizare din istoria fotbalului românesc, după ce înțelegerea cu finanțatorul de tradiție, Bergenbier, a expirat în decembrie 2008.

Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate încă de anul trecut, noul parteneriat, care va fi anunțat oficial pe 21 ianuarie, se va întinde pe o perioadă de patru ani. Deși reprezentanții celor două părți nu au vrut să dezvăluie cifrele stipulate în contract, surse citate de Ziarul Financiar susțin că firma producătoare de bere urmează să plătească 1,5 milioane de euro pe sezon. Suma pe care Ursus o plătește pentru ca jucătorii naționalei, în frunte cu Cristi Chivu (foto), să poarte echipamentele de joc inscripționate cu sigla sa este de trei ori mai mare decât cea primită până acum de federație de pe urma angajamentului anterior, care s-a întins pe o perioadă de nouă ani. Federația a încasat anual aproximativ 500.000 de euro de la Bergenbier.

Ursus revine ca sponsor al fotbalului românesc după o absență de opt ani. În perioada 1999-2001, marca de bere din portofoliul producătorului SaabMiller a finanțat competiția internă, actuala Ligă I numindu-se la vremea respectivă Divizia A Ursus, în schimbul a circa 200.000 de dolari.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania