3.000 de euro amendă

3.000 de euro amendă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul a fost surprins de paparazzi cu o seară înainte într-un
club din Capitală și riscă și trimiterea la echipa a doua

Gabi Tamaș a făcut-o din nou lată, în același stil care l-a
consacrat în „Ștefan cel Mare”. Fundașul dinamovist a lipsit la
antrenamentul de vineri, iar „vitejia” a ajuns la urechile
șefilor.
Colegii lui au fost anunțați că este răcit, însă a doua zi ziarul
Cancan a publicat o fotografie cu stoperul „câinilor” într-un club
din Capitală. „Poziționarea în teren” a dinamovistului era exact la
bar. Este pentru prima oară în acest sezon când Tamaș calcă pe
bec, iar surse apropiate fotbalistului au explicat care este
motivul pentru care jucătorul și-a reluat vechile obiceiuri.

L-au vândut la WBA fără ca el
să vrea

În urmă cu o săptămână, Gabi Tamaș a fost cedat la West Bromwich
Albion și se pare că acest lucru nu a fost pe placul jucătorului.
În momentul în care a fost anunțat că trebuie să discute cu
reprezentantul englezilor care venise la București, fundașul a
reacționat. „Eu nu vreau să plec!”. Șefii i-au explicat că e mare
nevoie de bani, astfel că Tamaș a fost nevoit să își discute
salariul în Albion. Astfel, știind că pleacă în iarnă, fotbalistul
a reînceput să iasă prin cluburi. Dinamo trebuie să le dea celor de
la Auxerre, proprietarii jucătorului, suma de 1,5 milioane de euro.
Cum alb-roșiii au bătut palma cu britanicii la 2,5 milioane, de
aici rezultă că în conturile secătuite ale „câinilor” va intra un
milion de euro.

Amendă și la echipa a
doua!

Acționarii dinamoviști s-au sesizat și cel mai probabil Tamaș va fi
amendat cu 3.000 de euro pentru că a lipsit nemotivat de la
antrenament. Mai mult, este posibil ca jucătorul să fie retrogradat
la Dinamo II, însă se așteaptă ca această decizie să fie luată de
antrenorul care va veni. În funcție de ce va spune acesta, Tamaș va
ajunge sau nu la „satelit”

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa ei, a sunat la Poliție
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut ce se întâmpla în lipsa…
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
Darius Olaru și Florinel Coman, 14 milioane de euro! Își ”spulberă” competiția
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
„Tu cauți” Cristina Ciobănașu, criticată pentru mesajul postat după nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu! Ce au observat internauții?
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Pe cine va folosi Edi Iordănescu în poartă la EURO 2024: „Cele mai mari șanse”
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de calorii zilnic
Cum arată acum tânăra care la vârsta de 7 ani cântărea 220 kg. Ani la rând a consumat 10.000 de…
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
Din ce face bani Monica Gabor în America. Irinel Columbeanu a dat-o de gol: „Nu mai are nicio afacere!”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de 5.000 de lei fiecare
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a renunţat la afaceri
Ajuns falit şi la azil, Irinel Columbeanu a spus cu ce se ocupă acum fosta lui soţie! Monica Gabor a…
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO TV
Interzicerea telefoanelor mobile. Anunț oficial pentru România: Rezultatele asta arată
Interzicerea telefoanelor mobile. Anunț oficial pentru România: Rezultatele asta arată
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
God of War: Ragnarok sosește pe PC. Când va fi lansat și la ce preț
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Cum pariul Moscovei pe ofensiva din Harkov s-a întors împotriva Rusiei: „Gheața a început să se topească”
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Se anulează amenda dacă NU semnezi procesul verbal?
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima dată
×