25 plus Rui Duarte!** Iată lotul Rapidului prezent la reunire

25 plus Rui Duarte!** Iată lotul Rapidului prezent la reunire
  • Publicat:
  • Actualizat:

În premieră de când evoluează în alb-vișiniu, din 2010, Rui Duarte a reușit să ajungă la timp la reunire

Situația ingrată în care se află clubul Rapid nu a reușit să afecteze reunirea lotului din acest an, chiar dacă viitorul echipei stă sub semnul zerourilor din conturi și al memoriilor depuse la LPF. Ieri după-amiază, la baza Pro Rapid, s-a prezentat tot lotul vișiniilor cu excepția lui Bozovici, învoit pentru că muntenegreanul sărbătorește pe rit vechi Crăciunul plus trecerea în noul an, dar și puștiul Dăescu, bolnav de gripă.

O surpriză pentru colegi, dar mai ales pentru jurnaliștii prezenți la fața locului, a fost apariția lui Rui Duarte, cunoscut pentru întârzierile la astfel de momente. Lusitanul a sosit cu un taxi, la fix ora 17:00. Factorul principal care l-a determinat să recurgă la acest gest pare a fi o ofertă primită de la liderul campionatului din Cipru, Anorthosis Famagusta, formație antrenată de Rony Levi. Din acest motiv,fundașul dreapta a solicitat conducerii să fie lăsat liber de contract.

Lotul care se va deplasa în cantonament pe data de 22 ianuarie, la Marbella, a fost completat cu șase debutanți, jucători care nu au mai dat până acum piept cu formația principală, cinci dintre ei fiind proveniți de la echipa secundă, plus fundașul stânga în vârstă de 16 ani, Vasile Nicolae, adus de la echipa de juniori republicani.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen