24 de „juveți” la reunire

Redactor:
Narcis Drejan
24 de „juveți
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbaliștii Universității Craiova s-au reunit astăzi la cantonamentul din Lunca Jiului sub comanda lui Nicolo Napoli, după care au efectuat și prima ședință de pregătire din această vară, pe stadionul „Extensiv”.

Mircea Bornescu a declarat că nu a avut nicio ofertă concretă în această vară și că va rămâne la Universitatea Craiova. „Suporterii m-au determinat să rămân și mă bucur că voi continua la Universitatea Craiova. A fost dorința mea să rămân la Craiova, nu a părinților sau cum s-a vehiculat în presă”, a declarat Bornescu. De asemena, antrenorul italian, Nicolo Napoli, este de părere că Universitatea Craiova poate ocupa un loc mai bun în noul campionat, cu o pregătire de vară foarte bună. „Dacă ne vom pregăti așa cum am făcut-o în iarnă cu siguranță că echipa se va exprima la un potențial mult mai bun. Aș dori să nu mai repetăm greșelile din sezonul trecut, mai ales că băieții sunt acum mult mai maturi. Craiova poate obține un loc de cupă europeană, dar trebuie să muncim mai mult și să vorbim doar după ce vom avea rezultate”, a declarat italianul Napoli.

La reunirea lotului a fost prezentat și noul antrenor cu portarii al Craiovei, italianul Massimo Ferraris, dar și preparatorul fizic al echipei a doua, Donati Quinto.

Jucătorii prezenți la reunirea lotului Științei: Portarii Bornescu, Bănică și Silviu Lung jr. și jucătorii Dănănae, Bărboianu, D. Stoica, Mitchell, Rose, V. Găman, Barbu, Prepeliță, Dilevski, Gângioveanu, Ologu, Crăciun, Baird, Dina, M. Costea, Fl. Costea, Bușu, Firțulescu, Stoianof, Ionuț Popescu și Dan Gogoșoiu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup