1.200 de nopți de neșansă

Înaintea meciului de duminică, Universitatea nu reușise nicio victorie în fața uneia dintre cele patru mari echipe - Steaua, Dinamo, Rapid și CFR Cluj - de când a fost preluată de Adrian Mititelu în 2005. „Aștept de 1.200 de nopți o astfel de seară și în sfârșit a venit! Mă bucur că după ce mulți ne-au luat în râs, Universitatea Craiova contează din nou în fotbalul românesc. Mai mult decât atât, îmi doream o revanșă în fața celor de la CFR Cluj, și după ce am pățit în 1973, dar și după înfrângerile usturătoare din 2005 încoace. Este una din nopțile care mă fac să nu regret că mi-am pierdut cei ma
1.200 de nopți de neșansă

Înaintea meciului de duminică, Universitatea nu reușise nicio victorie în fața uneia dintre cele patru mari echipe -  Steaua, Dinamo, Rapid și CFR Cluj – de când a fost preluată de Adrian Mititelu în 2005.

„Aștept de 1.200 de nopți o astfel de seară și în sfârșit a venit! Mă bucur că după ce mulți ne-au luat în râs, Universitatea Craiova contează din nou în fotbalul românesc. Mai mult decât atât, îmi doream o revanșă în fața celor de la CFR Cluj, și după ce am pățit în 1973, dar și după înfrângerile usturătoare din 2005 încoace. Este una din nopțile care mă fac să nu regret că mi-am pierdut cei mai frumoși ani din viață pentru această echipă“, a declarat Mititelu. Ultima victorie a Craiovei în fața unei echipe mari datează din 28 mai 2003, când „juveții“ au câștigat cu 3-1 în fața lui Dinamo, pe „Ion Oblemenco“.

Managerul general al Universității, Ilie Balaci, exultă la fel ca Mititelu și spune că de 15 ani nu a mai văzut o evoluție atât de reușită a alb-albaștrilor. „Ce poți să le mai ceri jucătorilor după 4-1 și alte 7-8 ocazii clare de gol?“.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]