12 milioane de euro pentru transferul lui Ianis! Hagi junior, în fața deciziei care-i va schimba viitorul: ce club a pus banii pe masă

Redactor:
Andrei Pal
12 milioane de euro pentru transferul lui Ianis! Hagi junior, în fața deciziei care-i va schimba viitorul: ce club a pus banii pe masă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Ianis Hagi (20 de ani) s-a transformat într-o adevărată „telenovelă” a verii, după ce au circulat multe informații și zvonuri legate de viitoarea destinație a fiului „Regelui”. Se pare că rușii de la Spartak Moscova au cele mai mari șanse să obțină semnătura decarului naționalei de tineret, după ce presa rusă a scos la iveală faptul că negocierile dintre cele două cluburi sunt foarte avansate.

Oferta pe care moscoviții au trimis-o celor de la Viitorul e mai mare de zece milioane de euro, ceea ce, dacă va fi acceptată de Gică Hagi, îl va transforma pe Ianis îl ce mai scump fotbalist român plecat vreodată direct din Liga 1 într-un campionat din străinătate. Până în prezent, liderul este Nicolae Stanciu (26 de ani), pe care Anderlecht a plătit 9,7 milioane de euro celor de la FCSB, în urmă cu trei ani.

Concret, rușii oferă 12 milioane de euro în schimbul serviciilor lui Ianis Hagi, scrie gsp.ro, iar acum „Regele” va trebui să ia o decizie în ceea ce privește mutarea. Ianis Hagi a stat în tribune la Supercupa României, CFR – Viitorul, pe care trupa antrenată de Gică Hagi a câștigat-o cu 1-0, după un gol magnific marcat de Andrei Artean cu patru minute înainte de final.

Ianis ar putea alege să meargă la Spartak Moscova, deși campionatul Rusiei nu e tocmai unul pe stilul său, pentru că acolo ar fi dorit de toată lumea din club. Numele unor echipe mari, precum Barcelona, Bayern Munchen, Arsenal, Borussia Dortmund, Hoffenheim, Anderlecht sau Genk au fost rostite în ceea ce privește posibila destinație a lui Hagi junior, după un an și jumătate foarte bun la Viitorul.

„Eu sunt pregătit de orice, oriunde. Important este ca echipa să mă dorească foarte mult. Cel mai bine ar fi să merg la o echipă care știu că mă dorește cel mai mult și știu că voi juca. Vreau să merg acolo unde șțtiu că toți din club mă doresc. Am suportul clubului să nu alegem cea mai mare ofertă financiară, ci pe aceea unde voi putea să joc. Am toată cariera în față și îmi doresc să joc și să mă dezvolt ca fotbalist”, a anunțat Ianis Hagi, sâmbătă, după Supercupa României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele