10 au fost suficienți! CFR Cluj – Dinamo 1-0

10 au fost suficienți! CFR Cluj - Dinamo 1-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

CFR Cluj a învins pe Dinamo, scor 1-0, și a întrerupt atât seria de trei victorii a „câinilor” în campionat, cât și pe cea de două pe care o reușiseră în Gruia. Florin Costea a marcat golul victoriei, iar la scurt timp ceferiștii au rămas cu un om în minus.

Neînvinsă în ultimele cinci etape, dar cu două remize în ultimele două partide, CFR-ul întâlnea aseară Dinamo, echipă în proces de revenire, cu trei victorii consecutive. Un alt argument al dinamoviștilor era acela că au învins în ultimele două jocuri de pe terenul ceferiștilor.

Meciul începe ideal pentru CFR: Maftei îl lansează pe Costea, care rămâne singur cu Bălgrădean și îl „execută” pe acesta cu un șut plasat la colțul lung (9). Deac poate dubla apoi avantajul, dar trage pe lângă bara dreaptă al porții (13). După 10 minute, Deac își exasperează din nou fanii: prima dată reia cu capul din 6 metri paralel cu poarta, după care primește o altă minge în careu pe care o expediază departe de poartă. Pe acest fond de dominație a gazdelor apare însă și o speranță pentru dinamoviști: Rada îl lovește cu talpa pe Șerban și e eliminat (31). Chiar și cu un om în minus clujenii continuă să domine până la pauză, însă fără vreun efect pe tabelă.

Ocaziile întârzie să apară în a doua parte a jocului: ceferiștii se mulțumesc cu încercarea de a conserva rezultatul, în timp ce dinamoviștii găsesc cu greu căi spre careul clujean. Prima șansă apare abia în minutul 63, când Lazăr trimite în bara transversală de la 10 metri de poartă. Timpul trece alarmant de repede pentru dinamoviști, iar următoarea ocazie vine abia după 20 de minute: Elton bate sub bară o lovitură liberă, dar Felgueiras se opune. Aceasta este practic și ultima șansă de egalare. Meciul se încheie cu scorul de 1-0, un rezultat entuziasmant pentru CFR și dur pentru Dinamo, care a jucat peste 60 de minute cu un om în plus.

Articol scris de Mihai CINPOERU

Echipele de start:

CFR Cluj 4-2-3-1: Felgueiras – Maftei, Cadu (cpt), Rada, Camora – Muniru, Djokovic – Deac, Gabionetta, Costea – Tade
Rezerve: Mincă, Sepsi, Piccolo, Obiora, Voiculeț, Maah, Batin
Antrenor: Petre Grigoraș

Dinamo 4-2-3-1: Bălgrădean – Rus, Luchin, Grigore, Filip –  Thicot , Șerban – Lazăr, Cosmin Matei (cpt), Curtean  – Țucudean
Rezerve: Naumovski, Grecu, Boubacar, Elton, Durimel, Joel Thomas, Dorin Rotariu
Antrenor: Flavius Stoican

INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI CFR – DINAMO


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare