Derby-ul Rapid – FCSB, scor 1-2, din etapa șase a play-off-ului Superligii nu a fost lipsit de incidente în tribune.
În primele minute de joc, fundașul Siyabonga Ngezana, „superstarul” Africii de Sud, a fost lovit cu un obiect aruncat din tribuna a doua din Giulești, meciul fiind întrerupt pentru scurtă vreme.
Incidentul a avut loc în același timp în care, într-o altă parte a terenului, unul dintre jucătorii Rapiului solicitase intervenția echipei medicale.
Jandarmeria Română a identificat persoana care l-a lovit pe fundașul FCSB, iar pe lângă amendă, aceasta nu va avea dreptul să participe timp de un an de zile la competiții sportive.
„Precizare meci de fotbal FC Rapid București – FC FCSB. La debutul primei reprize, o persoană a aruncat cu un obiect din tribună, lovind un jucător al echipei oaspete.
Jandarmii au identificat o persoană suspectă de comiterea acestei fapte, iar după verificarea imaginilor operative vor fi aplicate măsuri conform prevederilor legale în vigoare.
În acest context, persoana riscă o sancțiune contravențională cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei, precum și o sancțiune contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care acesta a săvârșit fapta pe o perioadă de un an”, a transmis Jandarmeria.
Clubul din Giulești este cel mai sancționat din Superligă, motiv pentru care Victor Angelescu, acționarul minoritar, a luat decizia ca din sezonul următor suporterii rapidiști are vor mai crea probleme pe stadion să fie trimiși în judecată.
„Ne-am gândit și o să luăm mai multe măsuri ca din sezonul viitor să-i putem identifica și video și prin alte metode și să putem să ne îndreptăm asupra lor dacă se vor mai arunca în continuare petarde sau alte lucruri în teren.
Da, ne vom îndrepta asupra lor în justiție. Am avut o discuție la club și s-a decis că nu se poate să repetăm ce s-a întâmplat anul acesta și anii trecuți.
Se pare că nu putem primi ajutorul necesar din partea Jandarmeriei sau a autorităților și atunci va trebui să luăm noi această problemă și să ne ocupăm de ea”, a declarat Victor Angelescu la DigiSport, după ce Rapid a primit o sancțiune de 60.000 de lei, în urma incidentelor din derby-ul cu FCSB, din etapa 29 din sezonul regulat al Superligii.
De asememea, Angelescu a ținut să puncteze că de cele mai multe ori se aruncă vina pentru aceste incidente asupra minorilor care vin pe stadion, dar și că este nevoie de o mai mare colaborare cu liderii suporterilor, astfel încât să se reducă pe cât posibil impactul, dar și cuntumul amenzilor.
„Am avut și o întâlnire acum câteva săptămâni, dar nu a fost singura. Am vorbit de mai multe ori cu ei, dar de fiecare dată când vorbim se spune că nu știe cine aruncă. Dau vina pe copii sau pe anumite situații pe care ei nu pot să le controleze, spun că sunt foarte mulți.
Îi înțelegem și pe ei, sunt mii de suporteri, dar asta a fost discuția și ei au fost de acord că trebuie să-i identificăm și să nu-i mai lăsăm să participe la meciuri.
Începând din vară, vom lua măsurile necesare pentru a identifica pe oricine va arunca cu petarde sau va face ceva rău pe stadion, va rupe scaune sau orice”, a concluzionat Angelescu.