Jurnal de tribunal. Aprilie, luna capitală pentru Dinamo. Suma pe care se bazează conducerea pentru a trece insolvența și momentele cheie din următoarele 30 de zile | EXCLUSIV

Jurnal de tribunal. Aprilie, luna capitală pentru Dinamo. Suma pe care se bazează conducerea pentru a trece insolvența și momentele cheie din următoarele 30 de zile | EXCLUSIV
  • Publicat:

Aprilie este luna capitală pentru clubul Dinamo. Pe data de 3, la Tribunalul București, este programat un nou termen în procesul de reorganizare judiciară, pe 7 va fi votat, în cadrul Adunării Generale a Creditorilor, ultimul plan de reorganizare propus de RTZ & Partners SPRL, iar pe 26 se poate judeca apelul formulat de administratorul judiciar în cazul respingerii planului din Decembrie.

Dinamo a trecut, de mai bine de o lună, în era Red&White, suporterii au primit cu entuziasm vănzarea pachetului majoritar de acțiuni către noua conducere formată din afaceristul Eugen Voicu și avocatul Andrei Nicolescu, apoi un nou plan de reorganizare, al treilea, prin care se dorește ștergerea datoriilor cu cinci milioane de euro, a fost construit și propus spre votul Adunării Generale a Acționarilor. 7 Aprilie este ziua în care creditorii își vor spune părerea. Aceștia pot vota prin corespondență sau, direct, la sediul RTZ din Capitală.

Aprilie este luna capitală pentru Dinamo. 10.000.000 euro, aportul acționarilor pentru a ieși din insolvență. Celelalte surse de finanțare, la 10% din această valoare

ProSport a dezvăluit două dintre înțelegerile secrete pe care triumviratul RTZ- Red&White- APCH (Asociația Peluza Cătălin Hîldan) le-au pus la cale pentru ca noul plan, repetăm, al treilea, să fie unul de succes. Planul este foarte important pentru atragerea altor oameni de afaceri, firme, la Dinamo sau alături de Red&White.

Astfel, APCH a informat, în scris, RTZ, că are o înțelegere cu acționarul majoritar, prin care a solicitat ca una dintre creanțele deținute la masa credală a SC Dinamo 1948 SA, cea de la categoria „Creanțelor beneficiare ale unor cauze de preferință”, să fie achitată după terminarea insolvenței. Este vorba de o sumă care ușurează insolvența cu 5,8 milioane lei.

  • 37.268.955 lei este suma datoriilor înscrise la masa credală a SC Dinamo 1948 SA 
  • 24. 956.076 lei (aproximativ 5 milioane euro) reprezintă creanța totală înscrisă la categoria chirografari, categoria defavorizată conform noului plan 

A doua mișcare este legată tot de noul acționar majoritar, care și-a asumat, de data asta în fața administratorului judiciar că, în cazul în care noul plan, al treilea, este aprobat de instanță,  să achite, în termen de 30 de zile de la validare,  creanțele de la categoriile „salariați” și bugetari”. În total este vorba de 1,1 milioane lei.

ProSport a mai aflat un detaliu de culise din construcția noului plan. În aceste condiții, Red&White, la braț cu APCH, adică acționarii care au, împreună, peste 90% din cota socială a clubului, ar trebui să sprijine bugetul reorganizării cu 10.000.000 euro. Este vorba de o estimare pe care se bazează planul de reorganizare, pe lângă alte surse de venit uzuale pentru un club de fotbal, transferuri de jucători, drepturi tv, publicitate, vânzare de bilete și abonamente, etc, toate având un parg de nici 10% din aportul acționarilor, cel care se întinde, teroretic, până la finalul lui 2025!

În primele sale ieșiri în media după ce „R&W” a cumpărat acțiunile de la Lotus, Eugen Voicu a transmis, cu subiect și predicat, pentru Ziarul Financiar:

Vorbim de un plan pe 3 ani și jumătate, investiția minimă este de 12 milioane de euro. O să extindem baza de acționari, suntem în faza de selecție”. 

Până atunci, emoțiile se mută în sala de tribunal, pe 3 Aprilie, atunci când a fost fixat un nou termen în procesul de insolvență al SC Dinamo 1948 SA. Cum mai multe persoane juridice și fizice pun presiune, prin amenințarea cererilor de faliment pentru creanțele curente, este vorba de datoriile iscate după intrarea în reorganizarea judiciară, ședința se anunță una cu o încărcătură serioasă.

26, ziua apelului formulat de RTZ, licența trebuie achitată până la finalul lunii 

Ultima bornă a lunii în acest front al instanțelor este data de 26 Aprilie, când, dacă Zăvăleanu&co nu își retrag acțiunea, se va judeca apelul formulat de RTZ, după ce judecătorul sindic a respins, în luna Decembrie, al doilea plan de reorganizare. Este vorba de cel contestat de Dorin Șerdean, Cornel Țălnar și Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo (Dinamo – Badea) după ce RTZ a stipulat transformarea creanțelor deținute de acționarul Asociația Peluza Cătălin Hîldan în acțiuni și, astfel, diminuarea cotei sociale a celorlalți acționari.

Peste toate mai rămâne și problema licenței pentru sezonul viitor. Pe lângă sarcinile sportive și de infrastructură, noua conducere trebuie să închidă și anumite datorii pentru a putea fi sigur că poate evolua în Superliga, în cazul în care echipa promovează sau chiar în eșalonul secund. Aici intră de banii restanți până la 1 Ianuarie 2023, sume care trebuie achitate până la finalul lui Aprilie.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
DISPARE Shein din Europa? Comisia Europeană a luat decizia
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele