Judecătorii din Dosarul Transferurilor nu se pun de acord. Contracandidații lui Popescu: „Să aibă demnitate și să nu forțeze nota dacă este condamnat”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Judecătorii din Dosarul Transferurilor nu se pun de acord.  Contracandidații lui Popescu:

Curtea de Apel București a anunțat ieri, în ceea ce ar fi trebuit să fie ultima zi din „Dosarul Transferurilor”, că verdictul acestui proces a fost amânat pentru data de 4 martie, la ora 14:00. Procesul complică și mai mult situația fotbalului românesc, pentru că la nici 24 de ore după anunțarea verdictului urmează să aibă loc alegerile pentru președinția FRF. Gică Popescu, principalul favorit pentru această funcție, se numără printre cei opt inculpați din „Dosarul Transferurilor”, iar un verdict nefavorabil din partea Curții de Apel îi poate anula candidatura.

„99% aflăm verdictul pe 4 martie. Dacă nu, intervine completul de divergență”

Contactat de ProSport, Ion Cazacu, reprezentatul legal al lui George Copos în „Dosarul Transferurilor”, explică amânarea dată astăzi de Curtea de Apel și anticipează ultimii pași ai procesului: „Sunt sigur că asta nu este decât o nouă amânare a pronunțării, probabil judecătoarele nu au terminat procesul deliberării și urmează să reia, până pe 4 martie, anumite declarații. Dacă nu vor ajunge nici atunci la o decizie, trebuie să iasă public și să ofere un comunicat oficial în care să confirme faptul că nu au ajuns la un acord”. Dat fiind faptul că „Dosarul Transferurilor” este judecat de un complet format din doi magistrați, Mădălina Anca Alexandrescu și Codruța Strâmb, acestea trebuie să ajungă la un numitor comun în privința pedepselor aplicate celor opt inculpați. „În caz contrar, vom vorbi despre un complet de divergență. Va interveni un al treilea judecător. Din acel moment se va relua faza dezbaterilor și avocații, împreună cu inculpații și procurorul, vor oferi din nou pledoariile finale”, completează avocatul Ion Cazacu. Un alt avocat contactat de ProSport susține, sub protecția anonimatului, că „în proporție de 99% vom avea un verdict pe 4 martie. Celelalte variante sunt foarte puțin probabile”. O sursă judiciară susține că, în acest moment, cei doi magistrați au viziuni diferite în privința rezolvării acestui proces: „Nu se înțeleg, e 1-1 în acest moment, dar, garantat, pe 4 martie vom avea un verdict”. 

INFO

În cazul în care „Dosarul Transferurilor” va necesita un complet de divergență, al treilea magistrat urmează să fie ales prin tragere la sorți sau să fie propus de conducerea Curții de Apel

Ce prevede noul Cod de Procedură Penală

Articolul 391

  • Deliberarea și pronunțarea hotărârii se fac în ziua în care au avut loc dezbaterile sau la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de 15 zile de la închiderea dezbaterilor
  • În situații excepționale, când, raportat la complexitatea cauzei, deliberarea și pronunțarea nu pot avea loc în termenul prevăzut la alineatul (1), instanța poate amâna pronunțarea o singură dată pentru cel mult 15 zile

Ce înseamnă prescripția în cazul managerului de la Steaua

Singurul dintre cei opt inculpați pentru care procurorul de caz nu a cerut o pedeapsă, considerând că faptele sale au intrat în termenul de prescripție este Mihai Stoica, managerul de la Steaua. Avocatul Ion Cazacu lămurește și situația oficialului campioanei: „Procurorul și-a spus opinia, la fel ca mine sau la fel ca toți avocații și inculpații. Ce zice el nu este literă de lege, judecătorul e singurul care hotărăște prescrierea faptelor. Magistratul trebuie să constate dacă procurorul a avut sau nu acoperire în momentul în care a luat această hotărâre. Există și un alt aspect: inculpatul poate să ceară continuarea procesului penal”. Această ultimă variantă, care presupune ca procesul să continue până la stabilirea unui verdict a fost însă refuzată de managerul echipei campioane la ultimul termen din „Dosarul Transferurilor”. „Eu sunt veteran în acest proces și am trecut prin „NUP”, achitări, condamnări… Sigur că mi-aș fi dorit să fiu achitat, dar e o chestiune de nuanță. Am obosit! Sunt nevinovat! Dacă s-a terminat sau nu pentru mine, dumneavoastră decideți”, a spus Stoica în fața magistraților pe 10 februarie. 

Popescu află verdictul cu o zi înainte de alegeri

Oricum complicată, situația lui Gică Popescu a devenit și mai dificilă odată cu anunțul făcut marți de Curtea de Apel. Fostul internațional va afla cu mai puțin de 24 de ore înainte de alegerile FRF verdictul din „Dosarul Transferurilor”, acesta fiind ultima validare necesară pentru candidatura sa. Contactat de ProSport, Popescu a comentat situația în care se află în acest moment: „Cred că am fost ultimul care a aflat această veste, eram la Piatra-Neamț într-o ședință și am primit un mesaj de la avocatul meu. Cu toții speram să scăpăm astăzi, dar ce putem face? Așteptăm verdictul pe 4 martie. Nu am făcut niciun comentariu până acum referitor la pedeapsa propusă sau la modul în care aceasta poate sau nu să-mi afecteze candidatura la președinția FRF și nici nu o să fac”. 

Conform Statutului FRF, pentru a îndeplini funcția de președinte un candidat nu trebuie să fi suferit condamnări penale cu privare de libertate. Articolul din Statut lasă însă loc de interpretări, părerile avocaților contactați de ProSport fiind contradictorii. „În Statut scrie că un candidat nu trebuie să aibă condamnări penale cu privare de libertate. Acest lucru nu se referă strict la a face închisoare, ci și la pedepsele aplicate cu suspendare, pentru că, acestea din urmă, reprezintă tot o modalitate de a executa o sentință”explică un avocat, sub protecția anonimatului. La fel spun și contracandidații lui Popescu la alegerile de pe 5 martie. „Circulă foarte multe zvonuri, așa că m-am interesat și eu. Am aflat că Popescu nu ar avea dreptul să candideze dacă este condamnat, fie și cu suspendare. Totuși, refuz să cred că el va mai candida dacă va fi condamnat. Sper să aibă demnitatea să nu forțeze nota dacă justiția îl va găsi vinovat”, declară Vasile Avram. 

„Condamnările penale cu privare de libertate sunt cele cu executare în regim de detenție. Trebuie ca inculpatul să fie în afara societății, în regimul pentitenciar, fie și o oră. Atunci poți să o încadrezi la privare de libertate. Suspendarea nu intră în această categorie”, explică, sub protecția anonimatului, un judecător al Curții de Apel București. 

Singurul punct la care cele două părți ajung la un numitor comun este legat de pedeapsa complementară care ar urma să-i fie dispusă lui Popescu în cazul în care fostul internațional va fi condamnat, așa cum a cerut procurorul, la trei ani de închisoare cu suspendare. Pedeapsa complementară, conform tuturor avocaților contactați, nu îi poate interzice lui Popescu să fie președintele FRF. „Dacă Popescu va primi o pedeapsă complementară, aceasta îi va opri să ocupe funcția pe care a avut-o în momentul în care a comis respectiva faptă penală. Ori, în acel moment, nu era președintele Federației, ci impresar sau asociat al firmei de impresariat a fraților Becali”, este discursul general al avocaților.

Ce spune noul Cod Penal

Articolul 66, punctul (1), litera g

  • i se interzice dreptul de a ocupa funcția, de a săvârși profesia sau meseria, ori a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii

Adunarea Generală poate modifica Statutul, dar nu fără riscuri


Dacă membrii Adunării Generale vor dori să fie purtați pe la DNA, așa cum sunt ăia din CEx în cazul Craiova, atunci să ridice mânuțele și să modifice Statutul

Vasile Avram, candidat

Așa cum ProSport a anunțat în urmă cu o săptămână, în interiorul Federației circulă mai multe zvonuri legate de un eventual plan B pregătit pentru cazul în care Popescu ar primi o pedeapsă cu suspendare și s-ar ajunge la concluzia că nu poate candida. În cazul acesta, federalii sunt pregătiți să lase Adunarea Generală să decidă, prin vot, dacă fostul internațional este eligibil pentru alegeri. Subiectul este unul sensibil din două motive. Explică sursele federale: „Popescu este un tip orgolios, tocmai din acest motiv nu se discută cu el despre lucrurile acestea. Nu vrea să ia în calcul altă variantă decât achitarea. Pe de altă parte, dacă nici acum nu candidează, atunci când?”.

Un om influent din fotbalul românesc explică riscurile unei astfel de inițiative: „Nici măcar Adunarea Generală nu poate vota împotriva propriului Statut. Adunarea Generală poate vota modificarea Statutului, dar dacă acest lucru se va întâmpla, oricare dintre contracandidați poate reclama tratamentul discriminatoriu și să se adreseze instanțelor judecătorești de contencios administrativ”. 

Pe aceeași temă
Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină
Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină
Anamaria Prodan: „Pentru mine e o trădare... Mi s-a cerut să renunţ la numele Reghecampf, nu mai este loc de întoarcere”
Anamaria Prodan: „Pentru mine e o trădare... Mi s-a cerut să renunţ la numele Reghecampf, nu mai este loc de întoarcere”
Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist
Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist
Gigi Becali s-a răzgândit! Schimbarea recentă apărută în viața patronului FCSB: „Am încercat asta, dar nu se poate!”
Gigi Becali s-a răzgândit! Schimbarea recentă apărută în viața patronului FCSB: „Am încercat asta, dar nu se poate!”
Premieră în modul de contestare a amenzilor de circulație. Se schimbă tot ce știai!
Premieră în modul de contestare a amenzilor de circulație. Se schimbă tot ce știai!
Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID
Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID
Anamaria Prodan a făcut MARELE ANUNŢ cu lacrimi în ochi. Este cutremur în showbiz
Anamaria Prodan a făcut MARELE ANUNŢ cu lacrimi în ochi. Este cutremur în showbiz
Ora de iarnă 2021. Ziua a fost schimbată față de anul trecut
Ora de iarnă 2021. Ziua a fost schimbată față de anul trecut
Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice
Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice
I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...
I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...
Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine
Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine
Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!
Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!
Anamaria Prodan, în LACRIMI la TV! E DISTRUSĂ! 'Mi-a cerut să renunț la numele de Reghecampf
Anamaria Prodan, în LACRIMI la TV! E DISTRUSĂ! 'Mi-a cerut să renunț la numele de Reghecampf
Bill Gates tocmai a anunțat o mega criză planetară: Profeția teribilă a miliardarului american
Bill Gates tocmai a anunțat o mega criză planetară: Profeția teribilă a miliardarului american
Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic
Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic
10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic
10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic
Cum se apără eleva filmată când trăgea pe nas ”liniuțe”: era praf de cretă. Fata e acuzată că a stricat imaginea școlii
Cum se apără eleva filmată când trăgea pe nas ”liniuțe”: era praf de cretă. Fata e acuzată că a stricat imaginea școlii
Marți, 19 octombrie: Selecție de produse aflate la promoție în magazinele Dedeman
Marți, 19 octombrie: Selecție de produse aflate la promoție în magazinele Dedeman
VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion
VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
Medic: OMS a intrat în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Clocim o tulpină autohtonă
Medic: OMS a intrat în panică, văzând cerbicia dacilor liberi, de la vlădică la opincă. Clocim o tulpină autohtonă
O multinaţionala americană se extinde agresiv în România. ”Vrem sa ne dublam numărul de angajaţi în următoarele 6 luni”
O multinaţionala americană se extinde agresiv în România. ”Vrem sa ne dublam numărul de angajaţi în următoarele 6 luni”
Pompieri, chemați să salveze o femeie care atârna de o stâncă. Au rămas perplecși la fața locului
Pompieri, chemați să salveze o femeie care atârna de o stâncă. Au rămas perplecși la fața locului
Anamaria Prodan, atac dur la iubita lui Laurențiu Reghecampf. Sexy impresara a răbufnit:
Anamaria Prodan, atac dur la iubita lui Laurențiu Reghecampf. Sexy impresara a răbufnit: "Ea nu vrea scandal în presă, dar era la tv că era violată"
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța
Pedeapsa primită de șoferița din Buzău care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă - VIDEO
Pedeapsa primită de șoferița din Buzău care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă - VIDEO
FOTO. Loredana Groza, noi imagini controversate! Cum s-a lăsat pozată și filmată cântăreața
FOTO. Loredana Groza, noi imagini controversate! Cum s-a lăsat pozată și filmată cântăreața
FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de baie
FOTO. Dana Săvuică, imagini interzise cardiacilor, la 51 de ani! Cum arată în costum de baie