Ședință la Dinamo! Jucătorii nu-l mai vor pe Mircea Rednic, suporterii din DDB sar în apărarea antrenorului: „Mai aveau puțin și trăgeau ei de timp! Să plece! Cine îi ia?” | EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Tensiune maximă la Dinamo! Jucătorii nu-l mai vor pe Mircea Rednic, însă suporterii îl apără pe tehnicianul „câinilor”. Concluzia este că „familia Dinamo” nu mai pare deloc unită!

UPDATE Antrenamentul de sâmbătă a fost anulat, iar la club e o ședință în care s-ar putea lua măsuri radicale în privința lotului. Iuliu Mureșan, contactat de ProSport, s-a limitat: „Nu pot vorbi acum! Sunați mai târziu”.

După eșecul cu Clinceni, scor 0-1, ruptura dintre jucători și Mircea Rednic a devenit evidentă. ProSport a aflat că suporterii din DDB au discutat cu fotbaliștii, care vor un alt tehnician la Dinamo, în cel mai scurt timp. Contactat de ProSport, Iuliu Mureșan a refuzat dialogul: „Nu pot să vorbesc acum, vă rog să reveniți mai târziu!”

Ce a spus Mircea Rednic după eșecul lui Dinamo cu Academica: „Ei să înțeleagă că au plecat antrenori și de data asta mai trebuie să plece și ei. De doi ani sunt unii, aceleași rezultate. Vine rândul să plece și ei. Ce poate să facă antrenorul? Să aducă mingea în fața porții. Păi acolo e vorba de calitate. Acolo, tu driblezi, fentezi? Ai poarta goală și tu dai din alunecare? Scapi singur și tu preiei și vrei să dai golazzo?”.

Ruptură la Dinamo! Jucătorii nu-l mai vor pe Rednic, suporterii au tras concluzia: „Să plece ei!”

La finalul meciului cu Clinceni (0-1), jucătorii au avut o ședință alături de fanii lui Dinamo, concluzia fiind că fotbaliștii nu îl mai doresc pe Mircea Rednic.

ProSport a aflat că o variantă discutată vineri seara a fost revenirea lui Dusan Uhrin jr, însă deocamdată aceasta nu este luată în calcul de fanii din DDB.

Fanii însă sunt convinși că jucătorii sunt de vină pentru rezultatele foarte modeste din ultima perioadă. „Mai aveau puțin și trăgeau ei de timp cu Clinceni. E posibil așa ceva? E posibil să joace în halul acesta? Ce să facă Rednic? Acum, ce facem, tot schimbăm antrenori? Să plece ei! Cine îi ia? Am mers după echipă și la meciul de vineri, am dat cu artificii, am încercat să-i trezim, să simtă că suntem alături de ei, dar n-am primit nimic în schimb”, a fost mesajul liderilor DDB pentru jucătorii „câinilor”, prin intermediul ProSport.

Andrei Preotu / Autor
Pe aceeași temă
RCS RDS a dat lovitura în România! Toţi clienţii Digi trebuie să ştie asta
RCS RDS a dat lovitura în România! Toţi clienţii Digi trebuie să ştie asta
Scenă de coşmar pe Valea Oltului, surprinsă cu o cameră de bord. „Era să omori doi adulţi şi doi copii“ VIDEO
Scenă de coşmar pe Valea Oltului, surprinsă cu o cameră de bord. „Era să omori doi adulţi şi doi copii“…
Bani şi petreceri cu prostituate pentru secrete de stat. Un comandant al marinei americane a pledat vinovat
Bani şi petreceri cu prostituate pentru secrete de stat. Un comandant al marinei americane a pledat vinovat
Becali anunță plecarea lui Omrani de la CFR Cluj: „Și dacă era prost, tot îl ducea mintea la asta!” Cu cine va semna
Becali anunță plecarea lui Omrani de la CFR Cluj: „Și dacă era prost, tot îl ducea mintea la asta!” Cu…
Un alt MARE actor al României părăseşte scena teatrului
Un alt MARE actor al României părăseşte scena teatrului
Nicuşor Dan l-a dat afară pe Arşinel: De 60 de ani joc în teatrul ăsta!
Nicuşor Dan l-a dat afară pe Arşinel: De 60 de ani joc în teatrul ăsta!
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Simptomele
Ficatul mărit nu doare, însă transmite câteva semne subtile. Simptomele
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Moment jenant pentru Elon Musk. Iată unde va ajunge o rachetă SpaceX „rebelă”
Moment jenant pentru Elon Musk. Iată unde va ajunge o rachetă SpaceX „rebelă”
Câţi bani cere Dani Oţil pentru garsoniera în care s-a iubit cu Mihaela Rădulescu? A scos-o la vânzare pentru un preţ infim
Câţi bani cere Dani Oţil pentru garsoniera în care s-a iubit cu Mihaela Rădulescu? A scos-o la vânzare pentru un…
Rusia va ataca Ucraina! Semnalul care provoacă îngrijoare maximă în Europa
Rusia va ataca Ucraina! Semnalul care provoacă îngrijoare maximă în Europa
Adevărul de la raft. De unde vin de fapt produsele de la Kaufland
Adevărul de la raft. De unde vin de fapt produsele de la Kaufland
Dereglările hormonale se văd pe față. Hormonul care e „capul răutăților” și ne fură buna dispoziție
Dereglările hormonale se văd pe față. Hormonul care e „capul răutăților” și ne fură buna dispoziție
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Ce riscă românii care refuză încorporarea în armată, în caz de război sau stare de asediu
Scandal la o mare companie. E scandalos ce ar fi cerut pe lângă „sâni mai mari”
Scandal la o mare companie. E scandalos ce ar fi cerut pe lângă „sâni mai mari”
Câţi IT-işti are fiecare judeţ. Cluj şi Timiş la vârf, Mehedinţi şi Giurgiu la coadă
Câţi IT-işti are fiecare judeţ. Cluj şi Timiş la vârf, Mehedinţi şi Giurgiu la coadă
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o dată…
O nouă criptomonedă a crescut cu peste 285.000% după o glumă a McDonald`s către Elon Musk
O nouă criptomonedă a crescut cu peste 285.000% după o glumă a McDonald`s către Elon Musk
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
O actriță trebuia sa mimeze o scenă de amor pentru un videoclip. Ce a urmat e uluitor
Câți copii are, de fapt, Liviu Vârciu. Secretul din viața prezentatorului
Câți copii are, de fapt, Liviu Vârciu. Secretul din viața prezentatorului
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Unde a dispărut iubita lui Reghecampf! Antrenorul a fost surprins singur
Bolile care îți anulează PERMISUL AUTO în 2022
Bolile care îți anulează PERMISUL AUTO în 2022
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o frumusețe aparte