Jucătorii de la Rapid au făcut vizita medicală! Ce a declarat Alexandru Albu după transferul în Giulești: „Doar eu știu cât s-au luptat cu cei de la Chiajna!” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Vineri, jucătorii Rapidului au efectuat vizita medicală înaintea începerii noului sezon competițional. La final, fotbaliștii Alexandru Albu și Lucian Goge au oferit declarații.

Echipa giuleșteană a fost împărțită în două grupe pentru prezentarea la vizita medicală.

Astfel, grupa 1, care a fost programată la ora 9:30, a fost formată din: Albu, Gheorghe, Despa, Stanici, Dumitrescu, Ghineț, Ioniță, Demici, Finica, Ignat și Mărgărit. În timp ce grupa 2, care a fost programată la ora 10:00, i-a inclus pe: Nastos, Bălan, Dandea, Drăghia, Goge, Barbu, Horațiu, Hlistei, Pănoiu, Raul, Sefer, Ilie și Florică.

Jucătorii de la Rapid au făcut vizita medicală

Vineri dimineață, jucătorii Rapidului au efectuat vizita medicală, mai puțin Claudiu Belu, care o va efectua separat.

Proaspăt transferatul Alexandru Albu a vorbit despre cum Rapid s-a luptat cu cei de la Concordia Chiajna pentru aducerea sa, dar și despre suporterii giuleșteni.

„A fost, pot să spun, echipa care m-a dorit cel mai mult. Doar eu știu cât s-au luptat cu cei de la Chiajna, a durat foarte mult timp. Am mai avut și alte opțiuni, dar așa cum am ales și anul trecut, din suflet, să ajung la UTA, așa am ales și zilele trecute să vin la Rapid, pentru că este o echipă mare, cu suporteri minunați, cred că cei mai înfocați suporteri din țară. Și de ce nu? Este o provocare și mie îmi plac provocările”, a declarat Alexandru Albu.

În același timp, fundașul Lucian Goge susține că Rapid o să aibă un an dificil, însă este încrezător că formația giuleșteană va obține rezultate satisfăcătoare.

„Sincer, nu am crezut că o să mă prindă aici Liga 1, dar mi-am făcut treaba și pot să zic că o să-mi îndeplinesc visul de a juca pe noul Giulești. Mai durează, nu știu, cred că o să jucăm la Mioveni sau la Giurgiu. Nu știu exact unde s-a gândit conducerea. Mai este o lună de zile, să vedem exact ce soluții o să găsească.

Este un alt nivel și, atunci, și noi trebuie să fim mult mai pregătiți, pentru că adversarii sunt mult mai buni și de aceea trebuie și mai mulți jucători. Acum, trebuie să fim realiști și să o luăm pas cu pas, mai ale că suntem o nou-promovată. Chiar dacă suntem o echipă de tradiție, o să fie un an dificil, dar eu cred că o să reușit un an bun și o să facem rezultate bune”, a declarat Lucian Goge.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele