Jivko Jelev, cel mai bun transfer al Stelei

Jivko Jelev, cel mai bun transfer al Stelei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prosport a lansat pe site-ul oficial un sondaj prin intermediul
căruia fanii Stelei își pot exprima opiniile în legătură cu cel mai
util transfer făcut de roș-albaștri în această perioadă.

Au fost nominalizați cei trei jucători pe care Steaua i-a
achiziționat până acum în perioada de mercato din iarnă, bulgarii
Jelev (transfer confirmat) și Yovov (95 la sută în Ghencea, după
spusele lui Becali) și rwandez-ul Ouon (care s-a înțeles cu
roș-albaștrii dar mai există mici probleme între clubul din Ghencea
și AEL Limassol).

Din aproape 5000 de voturi stânse până la această oră, cele mai
multe au mers spre fostul fundaș al Oțelului. Majoritatea fanilor
(peste 43 la sută) l-a văzut pe Jelev drept cea mai bună achiziție
a Stelei din pauza competițională.

Jivko Jelev, în vârstă de 31 de ani, a evoluat între 2007-2009
la Oțelul Galați, dar nu a mai jucat pentru echipa antrenată de
Dorinel Munteanu din 8 noiembrie. A mai fost legitimat la
formațiile din Bulgaria Beroe Stara Zagora, Litex Loveci și Olimpik
Teteven. Ca o curiozitate, în perioada în care a evoluat la Litex a
jucat de multe ori și ca atacant, și are în palamares un titlu de
invidiat. Este fundașul cu cele mai multe goluri marcate în
Bulgaria, 37.

Jelev a fost urmat în preferințele fanilor de rwandez-ul Ouon, cu
31 la sută din voturi, iar ultimul a ieșit atacantul bulgar Yovov,
aproape 25 la sută.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Interdicție pentru stăpânii de câini sau pisici. Toată lumea trebuie să respecte regulile
Interdicție pentru stăpânii de câini sau pisici. Toată lumea trebuie să respecte regulile
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×