„Ne-a ajuns cuțitul la os!” Iuliu Mureșan, ultimele detalii despre revenirea lui Mircea Rednic la Dinamo: „Mâine vom decide tot!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Iuliu Mureșan a anunțat că miercuri este ziua decisivă în privința sosirii lui Mircea Rednic la Dinamo! Conducătorul „câinilor” speră ca părțile să bată palma, în cele din urmă.

Cum Dinamo abia a intrat în insolvență, Iuliu Mureșan l-a avertizat pe Mircea Rednic să nu se gândească la transferuri pe bani mulți.

În urmă cu două săptămâni, Mircea Rednic a fost surprins de către ProSport mergând să negocieze cu Nicolae Badea, cel considerat conducătorul din umbră al lui Dinamo.

Iuliu Mureșan, cu gândul la Mircea Rednic: „Ne-a ajuns cuțitul la os!”

Cu gândul la sosirea lui Mircea Rednic, Iuliu Mureșan a dezvăluit și că Dinamo ar putea să mai facă câteva transferuri, după ce echipa a fost umilită și la Craiova, scor 0-5.

„Pot să vă confirm că mâine avem o întâlnire foarte importantă. Mircea Rednic a mai avut discuții cu oameni foarte apropiați de Dinamo, dar mâine vom decide tot. Nu cred că Mircea Rednic este pretențios, dar profesional va cere niște lucruri pe care cred că le vom putea satisface și să ajungem la o înțelegere. E destul de grea această ecuație, dar nu e imposibil. Avem un buget limitat și, fiind în insolvență, nu îl putem depăși.

Eu sper că vom reuși să-i adunăm pe jucători, să facem un grup unit. Ne-a ajuns la toți cuțitul la os. E jenantă situația lui Dinamo, nu și-ar fi imaginat nimeni, deși Dinamo a avut probleme în ultimii doi ani, a fost jos, la evitarea retrogradării. Speram să nu fie așa, dar, din păcate, așa e. Vom putea aduce încă unul, doi sau trei jucători, cel mult, dar trebuie să-i determinăm pe cei din lot să-și ridice nivelul”, a spus Iuliu Mureșan, conform Playsport.

Pe aceeași temă
Interzis săracilor! Cât costă o omletă în restaurantul lui Victor Slav din București

Cum arată casa care se vinde la margine de Cluj cu aproape 2,5 milioane de euro  VIDEO

Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Sergio Ramos, sabotat de coechipieri!? Ce jucători i-au cerut lui Al-Khelaifi să scape de spaniol

Cât este de ușor de modificat kilometrajul unei mașini moderne? Testat pe mașini produse după 2019

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Anamaria Prodan, postare incendiară pe Instagram. Mii de reacţii în câteva minute

Ce salariu are un preot.  Suma pe care o încasează lunar

Antonia are 3 copii, dar arată demențial. Artista a dezvăluit ce secret de alimentație are

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Și-a dat în judecată soțul care a bătut-o. Motivul agresiunii e tulburător: i-a cerut să...

Îți mai amintești de Nuți, bona Anamariei Prodan? Ce s-a ales de ea, după ce a părăsit familia Reghecampf

Ce meserie are iubita lui Reghecampf, Corina Caciuc. Femeia stă bine din punct de vedere financiar

Ora de iarnă 2021. Nu se mai dă ceasul? Anunț pentru toți românii

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple

Horoscop săptămâna 18 octombrie - 24 octombrie 2021 pentru zodia Rac

Trei accesorii medicale interesante disponibile la Lidl în curând

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Din ce cauză a murit Avram Iancu. Destinul tragic, de rătăcitor, al „crăişorului munţilor”

Veşti proaste pentru şoferi. Se schimbă radical Codul Rutier. Ce vor păţi cei care fac asta

Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”

EXCLUSIV / Bianca Drăgușanu, reacție exclusivă! Ce spune despre întâlnirea cu Alex Bodi

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Care este cea mai mare problemă pentru deținătorul unei mașini Tesla

FOTO. Daniela Gyorfi a împlinit 53 de ani! Cum arată în costum de baie

FOTO. Corina Caragea, imagini provocatoare în costum de baie! Și-a arătat trupul fără cusur