Vineri, 31 iulie 2026, microbuzul cu fotbaliști ai lui Dinamo 2 a fost implicat într-un accident teribil care a dus la declanșarea planului roșu de intervenție.
Din păcate, o persoană a murit în urma coliziunii, iar informația a fost confirmată oficial de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
În prima parte a zilei de vineri, microbuzul cu jucători de la Dinamo 2 a fost implicat într-un grav accident rutier la Câmpulung Muscel, iar autoritățile au declanșat imediat planul roșu de intervenție, dat fiind numărul ridicat de victime.
Peste 10 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar mai multe au fost transportate deja de urgență la unitățile medicale apropiate.
De asemenea, Adrian Ropotan are mâinile fracturate după accidentul teribil al microbuzului celor de la Dinamo. Adrian Ropotan, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, e în prezent antrenor la Dinamo 2.
Și, nu în ultimul rând, cea mai tragică veste sosită de la Câmpulung Muscel a fost aceea că o persoană și-a pierdut viața.
Din nefericire, informația a fost confirmată de Isabela Petre Ifrim, în calitate de purtător de cuvânt ISU Argeș:
„Într-adevăr, din păcate, în urma acestui accident rutier a rezultat și o persoană decedată. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea eficientă a intervenției a fost activat și planul roșu de intervenție. Echipajele medicale SMURD și SAJ au asistat până în acest moment 12 persoane, între care și acea persoană care era inconștientă și ulterior a fost decedată. Mai apoi, 11 dintre victime au început transportul cu echipajele medicale la spital. (n.r. – Este vorba despre sportiv din echipa Dinamo?) În acest moment nu aș putea să vă confirm această informație”, a declarat Isabela Petre Ifrim – purtător de cuvânt ISU Argeș – la Antena 3.
Scurte detalii despre starea lui Ropotan au fost oferite și de clubul Dinamo, prin intermediul unui comunicat postat pe platformele de socializare.
„Antrenorul echipei, Adrian Ropotan, a suferit o fractură deschisă la nivelul mâinii și se află în prezent internat, fiind în afara oricărui pericol”, au transmis roș-albii.
Totodată, dinamoviștii au dezvăluit și identatea persoanei care și-a pierdut viața:
„Din nefericire, domnul Constantin Covaciu, membru al staff-ului medical al echipei, a decedat în urma impactului suferit.
Clubul Dinamo dorește să transmită condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă sincerele regrete pentru pierderea suferită, nu doar de familia Covaciu, ci de întreaga comunitate dinamovistă. Domnul Covaciu a fost un membru important al staff-ului medical al clubului Dinamo, cu mulți ani de activitate la nivelul echipei de seniori.”, au notat „câinii”.