Acasa » Fotbal Intern » Ionel Ganea, reacție spumoasă despre Gigi Becali. Adio, Ferguson: cu ce antrenor de top al lumii l-a comparat pe finanțatorul FCSB

Ionel Ganea, reacție spumoasă despre Gigi Becali. Adio, Ferguson: cu ce antrenor de top al lumii l-a comparat pe finanțatorul FCSB

Ionel Ganea, reacție spumoasă despre Gigi Becali. Adio, Ferguson: cu ce antrenor de top al lumii l-a comparat pe finanțatorul FCSB
Foto: ProSport

Ionel Ganea i-a găsit o nouă poreclă lui Gigi Becali, după ce FCSB s-a apropiat de un nou titlu în Superliga.

Fostul internațional român a oferit prima reacție după Rapid – FCSB 1-2. Ionel Ganea nu crede că e încheiată lupta la titlu, deși roș-albaștrii au un avans considerabil cu patru etape înainte de final. „Ferguson de România” e comparat acum cu Pep Guardiola, tehnicianul care a revoluționat fotbalul modern pe vremea când antrena la FC Barcelona.

Ionel Ganea, reacție spumoasă după Rapid – FCSB: „E antrenorul anului, Pep Guardiola”

Fostul jucător alături de care Rapid a cucerit titlul în 1999 e de părere că titlul nu s-a jucat în Giulești. FCSB are momentan un avans de 8 puncte față de CFR (un meci in minus) și șase puncte față de Universitatea Craiova.

„Ganezu” crede că roș-albaștrii mai pot face pași greșiti de care pot profita CFR și Universitatea Craiova în ultimele meciuri din play-off. A avut și o reacție spumoasă la adresa celui poreclit de Florin Tănase „Ferguson de România”.

„Nu știu dacă FCSB e campioană deja. Depinde de ce va face CFR Cluj diseară cu Dinamo. Campionatul se joacă. FCSB mai are de jucat și cu CFR Cluj, și cu Craiova. OK, Gigi Becali e pe locul 1, e antrenorul anului, «Pep Guardiola», ce să mai! Deocamdată, e bine, dar eu cred că FCSB se mai poate încurca”, a declarat fostul golgheter al României pentru GSP.ro.

Cupele europene rămân un vis pentru rapidiști: „trebuie să câștigi meciuri ca să ajungi acolo”

Matematic, Rapid încă mai are șanse să prindă un loc în cupele europene, dar fostul golgheter al giuleștenilor nu pare prea optimist în șansele favoriților săi. Momentan, echipa nu a înregistrat rezultate prea bune în play-off, așa că șansele sunt mici să prindă cel puțin locul 4.

„Lasă-mă cu cupele europene, nu mă mai întreba! Ca să ajungi acolo, trebuie să bați, să câștigi meciuri. (Rapid trebuie să continue cu Marius Șumudică sau să schimbe antrenorul?) Numai cei din conducere știu ce-ar trebui, cum ar trebui… Subiectul mă depășește, nu pot să fac eu analiza cum ar trebui procedat”, a mai spus Ionel Ganea.

Marius Șumudică a continuat și după eșecul cu FC Hermannstadt din Cupa României. Tehnicianul își anunțase demisia, dar a revenit la gânduri mai bune după ședința cu conducerea clubului. Plecarea din Giulești l-ar fi costat 150.000 de euro, așa că Șumudică va antrena cel puțin până la finalul sezonului echipa sa de suflet.