Ionel Ganea a pierdut procesul și are de plătit 40.000 de lei celui pe care l-a acuzat că a luat șpagă de la Anamaria Prodan: „Recursul s-a terminat și voi dona banii” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

Daniel Nazare

Cristi Tănase, președintele formației Concordia Chiajna, a declarat că a câștigat procesul cu fostul internațional Ionel Ganea, care l-a acuzat public că a luat șpagă pentru a-l instala principal pe Dan Alexa la echipa ilfoveană

OFICIAL | Ionel Ganea a revenit la Dunărea Călărași, acum ca director tehnic. Reacția fostului internațional după ce a semnat contractul

S-a judecat procesul, a fost și recursul încheiat în urmă cu puțin timp, iar fostul atacant al naționalei este bun de plată în acest moment.

Oficialul ilfovean susține că l-a rugat pe Ionel Ganea să retracteze public declarația, însă acesta nu s-a conformat rugăminții lui Cristian Tănase. Așa că a urmat procesul.

Cristi Tănase recunoaște: „M-am întâlnit cu el, apoi am fost acuzat că iau șpagă”

„Ionel Ganea m-a jignit și eu l-am dat în judecată. Am avut o întâlnire cu el pentru a-l pune antrenor la Chiajna, aveam o listă de antrenori. Am fost acuzat că am luat șpagă pentru a-l pune pe Dan Alexa antrenor.

După ce l-am numit pe Alexa antrenor, Ionel s-a arătat deranjat. Eu am fost în același birou cu Ionel la Dinamo. Și am fost acuzat că iau șpagă. N-am luat în viața mea așa ceva. Ionel vorbește… „, a declarat Cristi Tănase la ProSport Live.

„I-am spus că ar trebui să iasă și să spună că nu e adevărat ce a spus. Astfel, avocatul meu l-a dat în judecată. A tot făcut recurs și procesul s-a terminat. Ganea trebuie să plătească daune. Vreo 100.000 de lei i-am cerut, dar instanța a decis 40.000 de lei. Voi dona banii”, a încheiat oficialul ilfovean.

În ianuarie 2016 Ionel Ganea a fost numit antrenor al unei alte echipe din Ilfov, FC Voluntari, de președintele de onoare Mitică Dragomir, dar a rezistat doar trei luni în această funcție. Ulterior, fostul intedrnațional a declarat public că a fost demis de Gigi Becali, în virtutea unei bune relații cu primarul Florentin Pandele, pentru că Voluntariul învinsese pe FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]