Ioan Andone a făcut anunțul! Spaniolii vor în continuare să cumpere formația din „Ștefan cel Mare”. „Totul depinde de Negoiță!”

Ioan Andone a făcut anunțul! Spaniolii vor în continuare să cumpere formația din „Ștefan cel Mare”. „Totul depinde de Negoiță!”
  • Publicat:

Deși negocierile pentru vânzarea lui Dinamo dintre Ionuț Negoiță și fondul de investiții spaniol, condus de Herminio Menendez, păreau a se fi sistat, Ioan Andone (60 de ani) susține că cele două părți se află în pline tratative.

Ba mai mult, fostul antrenor al „câinilor” spune că acționarii spanioli își doresc în continuare, cu insistență, să cumpere clubul din „Ștefan cel Mare”, însă totul depinde de ce decizie va lua Ionuț Negoiță.

Restanțele înainte de toate

„Știu că încă se negociază și că tratativele există. Totul depinde de domnul Negoiță, dacă vrea să vândă. Eu știu că spaniolii nu s-au retras din negocieri.

N-am de unde să știu câți bani au. Dar, în momentul în care intri în negocieri și cumperi pe un leu, îți asumi datoriile. Trebuie plătite restanțele, altfel vor fi mari probleme. Din ce știu, ei vor să cumpere”, a afirmat Ioan Andone, pentru GSP.

Ionuț Negoiță le-a făcut „cadou” investitorilor spanioli încă trei facturi neachitate

Situația financiară a lui Dinamo este o enigma totală, în contextul în care clubul nu deține foarte multe active. Mai nou, Ionuț Negoiță a trimis fondului de investiții spaniol trei noi facturi neachitate care nu au fost atașate la dosarul cu datorii, prezentat inițial, notează GSP. Cele trei facturi ar depăși jumătate de milion de euro, iar mare parte provine din neachitarea furnizorilor și a chiriilor. Mai exact, datoriile ar trebui recuperate chiar de Ionuț Negoiță, care este principalul partener al lui Dinamo, prin firmele și hotelurile deținute de acesta.

Conform sursei citate, investitorii spanioli au fost surprinși de apariția noilor datorii, însă acest lucru nu i-a făcut să renunțe la intenția de a cumpăra formația bucureșteană.

Negocierile dintre Negoiță și Menendez, în presa din Spania

Jurnaliștii spanioli de la El Desmarque au tratat subiectul și au explicat cum a ajuns Herminio Menendez să negocieze cu Ionuț Negoiță pentru cumpărarea clubului din Liga 1.

„Herminio Menéndez, la un pas de Dinamo București. Dinamo este una dintre marile echipe ale României, alături de Steaua și Rapid.

Clubul are nevoie urgent de 180.000 de euro, altfel va retrograda pentru prima dată în istoria sa. Aici apare numele lui Herminio Menéndez, fost director general la Sporting Gijon între 1993 și 1997. Acesta se află în fruntea unui grup de investitori care ar putea salva clubul.

Actualul patron, Ionuț Negoiță, a confirmat că se negocierile se află într-o fază avansată. Legendarul canotor Herminio Menéndez a lucrat ultima oară în al treilea eșalon din Spania, la CP Cacereño”, se arată în materialul publicat în Spania.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele