Întrebarea care i-a stricat petrecerea lui Eric, după ce Voluntari a bătut FCSB. „De la mine are nea Andone nişte pariuri, cum a avut și nea Gică Hagi”. De ce a spus că s-a simțit ca în Brazilia

Întrebarea care i-a stricat petrecerea lui Eric, după ce Voluntari a bătut FCSB. „De la mine are nea Andone nişte pariuri, cum a avut și nea Gică Hagi”. De ce a spus că s-a simțit ca în Brazilia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cine nu are un Eric să-și cumpere. Brazilianul a fost din nou cel mai bun jucător de la FC Voluntari. Din gheata lui au pornit cele două goluri din care formația lui Mihai Teja a reușit să învingă FCSB. Mailat și Ricardinho au adus victoria.

Finalul a fost palpitant. Dennis Man a marcat în minutul 86, dar trupa lui Toni Petrea nu a mai reușit să înscrie și golul egalizator. Este prima înfrângere din acest campionat pentru FCSB.

„Au contat foarte mult cele 3 puncte, cred că asta e cel mai important, că am obţinut această victorie frumoasă. Noi ne-am propus de la începutul jocului, că jucăm acasă, că trebuie să câştigăm, nu să jucăm la egal sau ceva şi din fericire, am reuşit”, a declarat Eric de Oliveira.

Eric s-a simțit la Voluntari ca în Brazilia

Brazilianul de la FC Voluntari a fost deranjat de una dintre întrebările de la finalul meciului. Reporterul a vrut să știe dacă a slăbit și dacă a reușit să câștige pariul cu Ioan Andone.

„Eu nu am pus pariu pe kilograme cu Ioan Andone, ai auzit tu că am pus pariu? De la mine are nea Andone nişte pariuri, cum a avut și nea Gică Hagi…asta e. În continuare, dacă pot să-mi ajut echipa… să plătească în continuare că am avut 3 puncte şi să plătească pentru aceste 3 puncte.”, a mai spus sud-americanul.

Meciul FC Voluntari – FCSB s-a jucat un teren destul de greu, iar din unele zone lipsea iarba.

„Dacă gazonul era bun, era bine pentru noi, pentru ei. Cum a fost slab pentru ei, a fost şi pentru noi. M-am simţit ca în Brazilia, pe vremuri, când terenurile erau aşa.”, a mai spus Eric la Digi Sport.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…