INTERVIU | Victor Angelescu, anunț important pentru toți rapidiștii: „La sfârșitul săptămânii vom avea discuția clarificatoare cu Mircea Lucescu”. Care e situația lui Pancu și răspunsul la întrebarea: e finanțat sau nu clubul din bani publici?

INTERVIU | Victor Angelescu, anunț important pentru toți rapidiștii:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Angelescu, acționarul majoritar al Rapidului, a oferit un amplu interviu în care a atins toate aspectele importante din viața clubului giuleștean, de la frământările din organigramă, situația antrenorului Daniel Pancu, implicarea primarului Sectorului 1 Daniel Tudorache sau cooptarea lui Mircea Lucescu.

ProSport: Domnule Angelescu, cum ați caracteriza sezonul Rapidului de până acum?

Victor Angelescu: Până acum aș zice un sezon bun, suntem în grafic, mai ales după victoria cu UTA, suntem pe loc de baraj,ceea ce ne mulțumește pe moment,țînând cont de fluctuațiile de joc și rezultate de până la meciul cu Mioveni. Sper că de acum încolo să mergem pe această linie și de asemenea sper că seria Mioveni – Pandurii – UTA să însemne descătușarea de care cu toții aveam atâta nevoie.

Un material recent de presă acredita ideea unor convulsii în interiorul clubului, frământări cauzate de antrenorul Pancu, dumneavoastră fiind susținătorul acestuia…

O secundă! Aș vrea să clarific asta! În conducerea clubului Rapid nu există nici un diferend de opinie. Nici pe tema conducerii tehnice și nici pe vreo altă tema legată de administrarea clubului. Ceea ce a apărut în presă reprezintă o pură speculație, fără nici o bază reală. Președintele clubului (n.r. – Ovidiu Burcă), vicepreședintele Consiliului de Administrație (n.r. Andrei Nicolescu) și cu mine suntem cei care luăm deciziile în club și vă asigur că suntem pe aceeași lungime de undă. Nu numai pe subiectul Daniel Pancu, ci în general.

În regulă. Care este însă, în cazul acesta, opinia dumneavoastră despre activitatea antrenorului Daniel Pancu?

Cu Daniel colaborăm din perioada de pregătire a campionatului ligii a 3-a. În momentul în care ne-am pus problema modificării băncii tehnice, după eliminarea din Cupa (n.r. cu Turris Turnu Măgurele), împreună cu restul conducerii(Ovidiu și Andrei) ne-am gândit că Daniel ar fi cel mai potrivit pentru acest post , știind că și el își dorea o carieră în antrenorat, și, după mai bine de un an de când colaborăm, pot
spune că din perspectiva calităților tehnice și a potențialului, nu ne-am înșelat. Nu am făcut deloc o alegere greșită. Daniel are toate calitățile necesare pentru a deveni un antrenor important al fotbalului
românesc, calități dublate și de ambiția de a demonstra. Ambiție care însă trebuie corect gestionată.

Lipsa lui de experiență v-a făcut să interveniți peste deciziile antrenorului Pancu? De exemplu…

Asta este o altă legendă! Complet greșit! Îl cunoașteți personal pe Daniel Pancu? Dați-mi voie să va spun un lucru despre el, lui Daniel Pancu nu-i poți impune lucruri, pur și simplu nu este acest gen de
persoană. Nici măcar chestiuni care uneori țin poate de strategia clubului, cum ar fi dorința de a nu fi atât de vehemenți legat de șansele noastre la promovare , țînând cont că eram o nou promovată, inițial ne-am dorit să nu ieșim cu declarații războinice dar ambiția lui Daniel a câștigat :)… De-aia va spun – lui Daniel Pancu nu i se pot impune lucruri. Cine spune asta este fie e naiv, fie rău intenționat. Uite… un alt exemplu: în vara conducerea clubului nu a intenționat să prelungească contractul lui Vlada. Daniel Pancu l-a dorit și contractul s-a prelungit. În etapă 5 Daniel a dorit rezilierea contractului (n.r. –
pentruVlada și încă 4 fotbaliști din lot) și asta s-a întâmplat. Și trebuie bine înțeles că aceste rezilieri au însemnat și o cheltuiala deloc mică pentru club. Și, cel mai important, nebugetată!

Dacă tot vorbim de jucători, cine face transferurile la Rapid? Un alt subiect de discuții…

Credeam că a fost clarificat deja acest lucru… Daniel a avut dreptate atunci când a spus că nu el a făcut transferurile. Dar în ce sens…foarte puțini dintre jucătorii transferați la Rapid în ultimul an au venit la solicitarea expresă, nominală, a lui Daniel. Majoritatea au fost aduși de club, decizia aparțînând lui Ovidiu (n.r. – Burcă), lui Florin (n.r. – Manea) și mie personal. Însă absolut toți jucătorii i-au fost prezentați în prealabil lui Daniel, care și-a dat acordul pentru toate venirile. Pentru toate! Iar acesta a fost, să zicem așa, un subiect trist pentru mine…faptul că Daniel nu a fost mai determinat în a explica acest lucru atunci când subiectul a apărut în presă.

Și de aceea intenționați…

Un moment. Aș mai adaugă ceva. La Rapid, întotdeauna deciziile tehnice, tactice și legate de staff au aparținut în proporție de 100% antrenorului. Atunci când a preluat banca tehnică, Daniel a moștenit și
staff-ul lui Schumacher. Staff-ul a suferit modificări ulterioare exclusiv la cererea lui Daniel, noi neimpunand nimic niciodată antrenorului, asta fiind și motivul pentru care de exemplu dl. Rada nu
se mai regăsește în stafful primei echipe, fiind responsabil în prezent de Academia clubului, sau faptul că Miță Iosif a fost trecut ca și Team Manager.Toate acestea au fost deciziile antrenorului pricipal și noi i le-am respectat.

După meciul cu UTA, Daniel Pancu a acuzat intervențiile primarului Tudorache. La ce interventii se referea, dacă spuneți că nimeni nu i-a impus nimic antrenorului Pancu?

Aici aș vrea să punctez ceva. Și subliniez că sunt de acord cu ceea ce Ovidiu (n.r. – Burcă) a spus recent într-o ieșire publică. În mod clar această este una dintre zonele în care Daniel mai are de lucrat. Un antrenor bun trebuie să gestioneze nu numai pregătirea lotului, ci și relaționarea cu conducerea clubului, cu acționariatul, cu sponsorii, cu suporterii. Daniel încă nu înțelege pe deplin faptul că acest gen de reacții dăunează clubului, putând influență negativ relația cu sponsorii, aceștia nu sunt în nici un caz atrași de scandaluri și disensiuni. Că să nu mai vorbim că așa ceva dăunează echipei în primul rând, după o serie de trei victorii consecutive, ultimul lucru de care echipa are nevoie este acest gen de polemică…, după declarațiile lui Daniel, nimeni din presă nu a menționat jocul excelent al echipei, sau
modul în care Daniel a pregătit partida. Toată presă a preluat în schimb declarațiile de la final și le-a rostogolit două zile, creând astfel o imagine negativă într-un moment de altfel foarte bun. Și revenind la întrebare…nimeni, niciodată nu a intervenit în chestiuni tehnice, nici atunci când au existat rezultate negative,nici când au fost pozitive, niciodată.Toți cei din conducere aflăm primul 11 cu o ora înainte de meci și asta nu pentru că suntem forțați ci pentru că așa este normal. Credem cu tărie că antrenorul trebuie respectat și lăsat să își facă meseria.

Totuși, primarul Tudorache a avut mai multe intervenții publice legate de Rapid. În ce calitate a facut asta?

Haideți să clarificăm și asta. Domnul Tudorache este catalizatorul renașterii Rapidului, și asta nu zic doar eu, au zis-o mai multe persoane inclusiv Daniel într-un interviu. Este însă o inițiativa personală, pe persoană fizică, să zicem, fără nici o legătură cu politicul. Domnul Tudorache a înțeles importantă brand-ului Rapid și a readucerii sale la viață, în beneficiul comunității. Uitați…ceea ce m-a deranjat în ieșirea lui Daniel Pancu este, dincolo de momentul ales, faptul că a inclus practic Rapidul pe lista echipelor susținute de municipalități. Și nu este! Vă spun asta în calitate de finanțator și acționar al clubului! Ni s-au făcut mari deservicii cu această asimilare, mai ales că în afară de mine personal reprezint și un Fond de Investiții privat. Rapidul nu a beneficiat de nici un fel de finanțare, directă sau indirectă, din partea primăriei sectorului 1. De nici un ban public! Nici un singur leu! Dl. Tudorache a facilitat, într-adevăr, legătură dintre club și anumiți sponsori (societăți 100% private) pe care i-a adus alături de noi și ne susține în ceea ce privește infrastructură clubului – stadionul din Regie și mult dorită baza Pro Rapid.

Este ceva ce i-ați reproșa antrenorului Pancu?

Dacă avem ceva să-i reproșăm vorbim între patru ochii sau în cadrul clubului, nu în presă. Am avut de foarte multe ori discuții cu Daniel și sunt ferm convins că el a înțeles punctul nostru de vedere și lucrurile vor intra în normal, pe făgașul dorit de noi toți. Toți trebuie să întelegem că tragem la aceeiași căruță și să avem mai multă încredere unii în alții.

Nu putem incheia fără a vă întreba despre Mircea Lucescu. Cât adevăr este în zvonul venirii sale la Rapid?

Asocierea Rapid – Mircea Lucescu se datorează tot primarului Tudorache. Dan este cel care, în virtutea relației personale pe care o are cu domnul Lucescu, ne-a pus în legătură cu acesta. Din perspectiva clubului, asocierea cu o astfel de figura a fotbalului românesc nu poate fi decât benefică. Pe toate planurile, nu numai în zona strict sportivă. Nu luăm în calcul o înlocuire a antrenorului Daniel Pancu cu Mircea Lucescu,și nu am luat niciodată în calcul o asemenea schimbare, nici nu cred că este un rol pe care domnul Lucescu să și-l dorească, însă explorăm modalități de colaborare. Experiență domnului Lucescu și imaginea pe care o aduce ne interesează, fără doar și poate. La sfârșitul săptămânii vom avea, sper, o discuție clarificatoare cu domnia să, după care sper să putem avea vești pentru publicul rapidist și nu numai.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Mihai Albu, diagnosticat cu CANCER de prostată. A suferit deja o operație dificilă
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×