INTERVIU | Răzvan Burleanu răspunde la 6 întrebări importante privind Centrele Regionale de Excelență. Hagi privește cu rezerve acest proiect care poate face concurență Academiei

Redactor:
Florin Marian
INTERVIU | Răzvan Burleanu răspunde la 6 întrebări importante privind Centrele Regionale de Excelență. Hagi privește cu rezerve acest proiect care poate face concurență Academiei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o conferință de presă, Gheorghe Hagi își arăta nedumerirea cu privire la proiectul care poate face o concurență destul de importantă Academiei pe care o deține. Deschiderea Centrelor Regionale de Excelență de către FRF e privită cu scepticism de Hagi, care spunea: „Eu nu știu exact cât de regulamentar e ceea ce vor să facă ei. Am auzit că jucătorii vor fi deținuți de primării sau consilii locale, nu știu cum e posibil așa ceva pentru că știu că UEFA interzice. Apoi, mă întreb și eu de unde provin banii de finanțare”

Prin intermediul Departamentului de Comunicare al federației, ProSport a luat legătura cu președintele FRF, Răzvan Burleanu, care a răspuns la 6 întrebări importante pe care oamenii de fotbal și le pun cu privire la aceste Centre Regionale.

ProSport: Cât de avansat e proiectul și care sunt orașele care vor găzdui aceste centre?
Răzvan Burleanu: Înainte de toate, vreau să vă mărturisesc faptul că am asistat, în ultima vreme, la o avalanșă de informații eronate, promovate de o parte a presei, cu privire la Centrele Regionale de Excelență. Îmi pare rău că nu există mai multă aplecare spre documentare asupra unui proiect unic în istoria ultimilor 25 de ani pentru fotbalul românesc. Mă bucur că ați dorit să clarificăm, acolo unde este nevoie, și să informăm corect, acolo unde abundă cu răutate comentariile bazate pe zvonuri aiuritoare și înțelegere precară a subiectului. Proiectul Centrelor Regionale de Excelență debutează anul acesta în două orașe, la Târgu Mureș și Timișoara. Ambele Centre vor fi inaugurate în această vară, iar din august se va începe pregătirea propriu-zisă a celor mai talentați tineri jucători. Ne-am propus, pentru 2016, inaugurare altor două Centre, pentru ca, la finalul proiectului, adică în 2018, fotbalul românesc să poată beneficia de 8 pepiniere reale, cu pregătire sportivă și școlară centralizată, veritabile academii de performanță.


Răzvan Burleanu

Este adevărat că din drepturile federative ale unui junior, 50% vor aparține federației, 25% Consiliului Local și 25% clubului care furnizează juniorul?
În primul rând, și mă bucur că primesc această întrebare, nici autoritățile locale, nici Federația Română de Fotbal nu vor deține procente din drepturile federative ale jucătorului! Drepturile federative vor aparține, în integralitate, Centrului Regional, constituit sub forma unei asociații. Astfel, în eventualitatea unui transfer ulterior, suma integrală va reveni Centrului Regional, în mod total transparent și cinstit. Transferul se face între Centru și echipa care dorește jucătorul, ca să ne înțelegem. În urma parteneriatelor pe care le avem, pe de o parte cu autoritățile din localitatea care găzduiește Centrul, pe de altă parte cu clubul de proveniență al jucătorului, suma de transfer va fi ulterior împărțită.

Care va fi rolul Consiliilor Locale

Cum se va face acest lucru?
Clubul de proveniență va încasa 50% din sumă, întrucât este datoria și misiunea noastră să recompensăm investițiile de formare a jucătorului, să sprijinim clubul care înțelege să lucreze activ pentru viitorul fotbalului nostru, adică la nivel de copii și juniori, și să creăm, astfel, o competiție la nivelul cluburilor prin dezvoltarea unor oportunități sănătoase de finanțare. Un sfert din suma de transfer, adică 25%, se va duce către investiții în infrastructura fotbalistică de la nivel local, aferent zonei unde funcționează Centrul. Exclusiv în această destinație, cu obligația autorităților locale de a implementa această investiție, în exact aceste condiții. Iar 25% din sumă se va întoarce exclusiv către Centrul Regional în care s-a format tânărul jucător, pentru că avem nevoie de sustenabilitate, miza noastră e să creăm continuu condiții cât mai bune pentru o pregătire la un nivel din ce în ce mai înalt și, totodată, ne dorim să motivăm fiecare membru al echipei care formează acești jucători. Așadar, nu va intra niciun leu în bugetul Federației Române de Fotbal, niciun procent din suma de transfer a unui jucător nu poate fi canalizat în afara fotbalului!

Totuși banii se vor împărți la trei entități, nu se încalcă Regulamentul privind eliminarea celei de-a treia părți?
Nicidecum! Termenul „terță parte”, așa cum este definit de FIFA și așa cum figurează în Regulamentul privind Statutul și Transferul Jucătorilor de Fotbal după ședința de Comitet Executiv din 23 aprilie 2015, înseamnă „orice altă persoană fizică sau juridică, alta decât cele două cluburi care transferă un jucător de la unul la celălalt sau orice alt club la care jucătorul a fost legitimat în trecut”. Ori, după cum am spus, un eventual transfer al unui jucător se va realiza exclusiv între Centru și clubul care dorește jucătorul.



Captura de mai sus cuprinde o decizie importantă care a fost luată la ultimul Comitet Executiv. Practic, echipele pot deține în continuare procente dintr-un jucător care va fi vândut mai departe, fără a fi considerat „terță parte”


Cu ce contribuie Federația Română de Fotbal la un astfel de proiect?
Federația Română de Fotbal va asigura, în cazul fiecărui Centru Regional de Excelență, fondul salarial pentru toți cei implicați în activitatea Centrului: personal administrativ, personal din zona de formare și staff tehnic. Apoi, va asigura necesarul de echipament, toate materialele de antrenament și pregătire sportivă. Totodată, Federația suportă cheltuielile de organizare pentru toate meciurile și va suporta costurile cantonamentelor în străinătate pentru echipele Centrelor Regionale, precum și participarea la competiții externe. În plus, Federația Română de Fotbal și-a asumat investiții în infrastructura sportivă a localitaților care vor găzdui Centrele. Astfel, pentru primele două orașe, vorbim de un teren cu gazon natural la Târgu Mureș și de unul cu gazon artificial la Timișoara.

Burleanu dezvăluie un plan UEFA care va fi implementat din 2016

Sunt oameni din fotbal care se întreabă de unde provin banii pentru finanțarea acestui proiect?
Pentru cele două centre care se inaugurează în 2015 vorbim atât de investiții la nivelul infrastructurii, cât și în ce privește funcționarea. Astfel, fondurile UEFA și FIFA accesate de Federația Română de Fotbal vor susține zona de infrastructură, în vreme ce cheltuielile de funcționare pentru aceste două centre vor fi suportate de Federație, o parte fiind acoperite și din fonduri FIFA. Repet, vorbim doar de situația din 2015. Asta pentru că, vreau să vă anunț în premieră, UEFA va implementa începând cu anul 2016 o linie de finanțare special dedicată Federațiilor care investesc în dezvoltarea propriilor academii de fotbal. Prin această măsură de pionierat a forului continental se conturează o direcție clară de susținere a fotbalului juvenil prin intermediul Federațiilor, fără a lăsa această sarcină exclusiv în dreptul cluburilor. M-am bucurat mult să aflu de această inițiativă a UEFA, pentru că ea vine să confirme viziunea echipei FRF, să valideze direcția pe care ne-am asumat-o și să confere sustenabilitate acțiunilor noastre în fotbalul juvenil, așa cum sunt enunțate acestea în Planul Strategic pentru Dezvoltarea Fotbalului în România 2015-2020.


INFO Proiectul pe care FRF îl va pune în practică în acest an amintește de fostul centru național „Luceafărul”, care a dat fotbalului românesc cea mai bună generație de jucători. Luceafărul București a fost înființat în 1978 având ca obiectiv selecționarea permanentă a celor mai talentați copii și juniori din întreaga țară și pregătirea lor în vederea obținerii unor rezultate valoroase la nivel de juniori în competițiile internaționale. Nu pare deloc întâmplător că după aceleași principii a fost clădită și Academia Gheorghe Hagi, care de-a lungul ultimilor ani a încercat să adune cei cei mai buni juniori din țară.


 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup