INTERVIU | Florin Manea dezvăluie: cine aduce jucătorii la Rapid, salariul real al lui Piriz şi cine ar putea veni în iarnă. “Are 32 de partide la naţionala Greciei!” + Ce i-a spus George Copos

Autor: Răzvan Scarlat Publicat: 03 Nov. 2019, 15:40 Actualizat: 03 Nov. 2019, 16:11 Fotbal Intern

Florin Manea, directorul sportiv al Rapidului, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Prosport, în care a vorbit despre viitorul grupării alb-vişinii, campania de transferuri, dar şi despre revenirea lui George Copos la clubul de lângă Podul Grant.

ProSport: Reușește Rapid a treia promovare consecutivă?

Florin Manea: Eu așa zic! E mai greu pentru că mai avem sincope, dar, per total, fiind un campionat lung, cred că șansele noaste să ajungem în Liga 1 sunt foarte mari. Avem echipă, eu zic că cea mai bună din eșalonul secund. Poate nu ne exprimăm acum la adevărata valoare, dar sunt optimist.

Există pericolul ca proiectul să fie abandonat dacă nu se îndeplinește obiectivul?

Din ce am înțeles, nu! Este un proiect de lungă durată, dar nici nu vreau să mă gândesc că am putea rata promovarea. Mi s-ar părea un eșec total dacă la anul nu vom fi în Liga 1.

“Papp vroia să vină la Rapid!”

Cine aduce, până la urmă, jucătorii la Rapid?

Jucătorii au fost aduși pe mai multe filiere, au fost propuși și la club de anumiți impresari și s-a discutat pe care îi vom opri. Nu am fost totdeauna de acord cu toți care au venit, dar dacă majoritatea votează… Sunt eu, Daniel Pancu și Victor Angelescu care ne uităm la ei. Eu nu m-am băgat la cei din România pentru că nu știam foarte bine campionatul de aici. Astfel că am optat să aduc străini. Singurii români aduși de mine au fost cei cu care aveam contract. Aici mă refer la Amir Jorza, Ștefan Demici și Antonio Sefer. Din străinătate i-am adus pe Facundo Mallo, Mathias Roskopf, Tano Bonnin și Brighton Labeau. Pe care mi l-a arătat Victor Angelescu, mi-a dat să aleg dintre doi, și l-am ales pe Labeuau. Cam așa au stat lucrurile, dar s-a lucrat în echipă. Acum mai sunt și greșeli.

Ce alți jucători au fost aproape de Rapid în vară?

Cu Papp am vorbit personal, vroia să vină la noi. Mi-a zis că dacă nu prinde ofertă în străinătate, îl interesează Rapid. De Szukala nu știu nimic și nu cred că era cazul, la fel și cu Vieira. S-a mai vorbit și cu Claudiu Herea, dar nu prin mine.

“Piriz a avut ofertă de la Cadiz, dar a ales Rapidul!”

Cum a ajuns un fotbalist cu CV-ul lui Facundo Piriz în Liga a 2-a din România?

Cu el a fost o situație specială. Agentul lui, Pablo Bentacur, este un foarte bun prieten de-al meu. Îi are pe mulți… Luis Suarez, Gaston Ramirez, Edinson Cavani… El a dorit să-mi dea o mână de ajutor. Piriz este plătit încă din Franța, cu o sumă de zece ori mai mare decât ia la noi în fiecare lună. El a optat să mi-l aducă mie, în condițiile în care avea ofertă de la Cadiz, Universitatea Craiova, acum doi ani a fost dorit de CFR Cluj. Țin să precizez că la niciun fotbalist pe care l-am adus eu nu s-a luat niciun comision. Toți ceilalți care au adus jucători și-au luat comisioane. Aici este confuzia și lumea nu înțelege. Eu chiar am venit cu sufletul la Rapid și am adus plus valoare lotului. Piriz are un salariu de 4.000 de euro pe lună. Nu are nimic special. El și-a închiriat apartament în București pentru care plătește 2.000 de euro pe lună de la el. Noi Rapid îi dăm doar 500 de euro. Nu a venit la Rapid pentru bani, a venit să mă ajute. E un fotbalist mult peste media campionatului. Dar lumea nu înțelege poziția pe care joacă. El este mijlocaș defensiv. Pe partea lui e să nu luăm gol, nu e un jucător care să dribleze patru, cinci adversari și să dea gol direct în vinclu. El a reziliat contractul cu Montpellier, cu condiția să fie plătit. Bani pe care îi primește de acolo lunar. El are contract un an, până în vară.

A stabilit Rapid țintele pentru perioada de transferuri din iarnă?

– Deja știu ce căutăm, nu pot să spun pozițiile pentru că ar fi nedrept pentru actualii jucători. Vom mai discuta și cu Daniel Pancu să vedem ce spune și el. Dar eu, în mare parte, mi-am făcut treaba și caut deja opțiuni pentru țintele respective. Spuneai mai devreme de un nume mare care ar fi putut să ajungă la Rapid. Am avut posibilitatea să-l aduc pe Sotiris Ninis, jucător cu 32 de partide la naționala Greciei, cu goluri… Dar am optat să stăm în stand-by. Poate la iarnă.

“M-am întâlnit cu Copos!”

Mai are George Copos vreo legătură cu Rapid?

Cu George Copos m-am întâlnit de câteva ori, mi-a spus că dacă vom ajunge în Liga 1 ar dori să se implice ca sponsor. Nu mai vrea să conducă. Deci toate speculațiile conform cărora că ar fi în umbră nu sunt adevărate.

Ai un mesaj pentru suporterii Rapidului?

Știu că sunt lucruri care îi nemulțumesc. Dar le transmit să aibă încredere, pentru că asta fac de 14 ani. Poate greșeli o să fac, dar uman și nu multe. Mă gândesc la cei pe care i-am adus. Mallo joacă meci de meci, Jorza ne-a câștigat o grămadă de partide, Sefer la fel, Piriz e un fotbalist de alt nivel, chiar și Roskopf, care nu e la capacitatea maximă, dar ne-a câștigat un meci la Reșița, unul de Cupă… Sunt jucători despre care nu poți să spui că sunt slabi. Poate unii au nevoie de mai mult timp de acomodare. Toți sunt jucători solizi, care te pot ajuta. Roskopf nu e slab deloc, nu juca la Boca sau la naționala Argentinei.

Autor: Răzvan Scarlat Publicat: 03 Nov. 2019, 15:40 Actualizat: 03 Nov. 2019, 16:11 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Tragedie în showbiz-ul românesc! Cunoscutul cântăreț, în stare critică la Terapie Intensivă, după ce a fost infectat cu Covid
Tragedie în showbiz-ul românesc! Cunoscutul cântăreț, în stare critică la Terapie Intensivă, după ce a fost infectat ...
Arabii au scos cifrele catastrofale ale lui Reghecampf: „651 de zile de suferinţă!“.
Arabii au scos cifrele catastrofale ale lui Reghecampf: „651 de zile de suferinţă!“.
Forumului Economic Mondial: Maşinile vor face ”jumătate din toate sarcinile de lucru până în 2025”
Forumului Economic Mondial: Maşinile vor face ”jumătate din toate sarcinile de lucru până în 2025”
„Seamana in joc cu Zidane pe PlayStation, s-a lovit mingea de el ca de coltul mesei!” Un nou atac in directia lui Ianis! „Mirel Radoi i-a dat o ‘palma’ lui Gica Hagi”
„Seamana in joc cu Zidane pe PlayStation, s-a lovit mingea de el ca de coltul mesei!” Un nou atac in directia lui Ianis! ...
9 semne care îţi arată că vei trăi cel puţin 100 de ani
9 semne care îţi arată că vei trăi cel puţin 100 de ani
Ce a pățit un bucureștean după ce a fost într-un bordel și a făcut amor cu o chinezoaică. Râzi cu lacrimi!
Ce a pățit un bucureștean după ce a fost într-un bordel și a făcut amor cu o chinezoaică. Râzi cu lacrimi!
S-a închis „robinetul“ cu bani publici: Gabriela Szabo „fierbe“ şi reacţionează dur
S-a închis „robinetul“ cu bani publici: Gabriela Szabo „fierbe“ şi reacţionează dur
Informații scandaloase despre asistenta de la ATI bătută după ce a avut relații intime cu anestezistul
Informații scandaloase despre asistenta de la ATI bătută după ce a avut relații intime cu anestezistul
Cristofor Columb a fost EXHUMAT! Cine era de fapt MARELE explorator. Istoria Americii nu va mai fi NICIODATĂ la fel
Cristofor Columb a fost EXHUMAT! Cine era de fapt MARELE explorator. Istoria Americii nu va mai fi NICIODATĂ la fel
Elis Armeanca „cântă” la două mese? Manelistul, surprins cu altă femeie la restaurant! Gesturile indecente le-au dat de gol relația / PAPARAZZI
Elis Armeanca „cântă” la două mese? Manelistul, surprins cu altă femeie la restaurant! Gesturile indecente le-au ...
EXCLUSIV: Lovitură TOTALĂ pentru Denise Rifai. Ce s-a întâmplat la KANAL D
EXCLUSIV: Lovitură TOTALĂ pentru Denise Rifai. Ce s-a întâmplat la KANAL D
Ludovic Orban a luat decizia momentului. L-a demis chiar în această dimineață
Ludovic Orban a luat decizia momentului. L-a demis chiar în această dimineață
ANUNŢ fulger de la cea mai nouă multinaţională intrată pe piaţa din România, în plină pandemie
ANUNŢ fulger de la cea mai nouă multinaţională intrată pe piaţa din România, în plină pandemie
Un singur asimptomatic a infectat până la 100 de persoane, la o sală de sport
Un singur asimptomatic a infectat până la 100 de persoane, la o sală de sport
Țeapă URIAȘĂ cu un BMW Seria 3 în Târgul Vitan. Detaliul care l-a dat de gol pe SAMSAR
Țeapă URIAȘĂ cu un BMW Seria 3 în Târgul Vitan. Detaliul care l-a dat de gol pe SAMSAR
Iată ce fac femeile măritate, pe telefon, atunci când sunt singure. Două treimi ascund asta de soț
Iată ce fac femeile măritate, pe telefon, atunci când sunt singure. Două treimi ascund asta de soț
COVID-19. În câte localităţi din România a fost depăşită rata de infectare de 3 la mia de locuitori
COVID-19. În câte localităţi din România a fost depăşită rata de infectare de 3 la mia de locuitori
INTERZIS minorilor! Topul vedetelor care s-au atins în locuri interzise, fără rușine!
INTERZIS minorilor! Topul vedetelor care s-au atins în locuri interzise, fără rușine!
Cum se descurcă Andreea Bălan ca mămică singură! Ce spunea George Burcea despre artista. A atacat-o fara retineri
Cum se descurcă Andreea Bălan ca mămică singură! Ce spunea George Burcea despre artista. A atacat-o fara retineri
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / PAPARAZZI
Horia Brenciu, dar de maniere am uitat? Prins în „focurile” jocului, artistul a scuipat și a aruncat gunoi pe jos / ...
Demi Lovato îl atacă dur pe Trump prin cea mai recentă melodie, „Commander in Chief”
Demi Lovato îl atacă dur pe Trump prin cea mai recentă melodie, „Commander in Chief”
Cât costă cel mai accesibil Volkswagen Arteon la second hand? Combinația ideală între un sedan tradițional și o mașină sport
Cât costă cel mai accesibil Volkswagen Arteon la second hand? Combinația ideală între un sedan tradițional și o mașină ...
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Nicoleta Luciu, cel mai fierbinte pictorial! Imaginile tinereții într-o decapotabilă din piele
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! A lăsat la vedere nurii bustului generos