INTERVIU | Dan Tudorache, primarul Sectorului 1: „Ideea preluării Rapidului mi-a venit vorbind cu oamenii. Am anunțat-o pe doamna primar general, nu va exista concurență cu Voluntari. N-am socotit cât va costa”. Suporterii pregătesc miercuri miting la Primărie. Reacția lichidatorului

Redactor:
Matei Udrea
INTERVIU | Dan Tudorache, primarul Sectorului 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lucrurile se precipită în cazul Rapidului. Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a emis luni, 3 iulie, ordinul de instituire a unei comisii care are misiunea de a aduce la masa tratativelor toate părțile cu un cuvânt de spus în dosarul Rapid, urmând ca în cel mai scurt timp să se înainteze către Consiliul Local o soluție pentru preluarea acestui club.

Într-un interviu acordat ProSport, primarul Dan Tudorache a menționat că a anunțat-o deja pe Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, pentru a nu exista o concurență, în preluarea brandului, cu FC Voluntari, club care-și manifestase și el interesul luna trecută. Gabriela Firea este soția primarului din Voluntari, Florentin Pandele. Toți cei trei edili sunt membri PSD.

Un alt element foarte important este faptul că primarul este foarte decis să finalizeze acest proiect, chiar dacă acum nu îi este clar cât va costa. Totul se desfășoară contracronometru.

Lichidatorul, sunat de un necunoscut din partea Primăriei


Lichidatorul Mihai Florea spune că se poate vinde brandul Rapid și fără procedura licitației, dacă există hotărârea Comitetului Creditorilor

Totuși, lucrurile au decurs, în acest caz, destul de neobișnuit. Lichidatorul judiciar al Rapidului, Mihai Florea, a dezvăluit pentru ProSport că a fost sunat de o persoană necunoscută care s-a interesat de situația brandului. „Am întrebat dacă este interesată ca persoană fizică și mi-a spus că nu, că se interesează pentru Primăria Sectorului 1. Dar a fost o discuție neoficială la telefon, repet că nu cunoșteam persoana respectivă. Nimic scris, nimic clar”, a precizat Mihai Florea. Acest mod de abordare destul de ciudat pentru o instituție a statului a fost confirmat, pentru ProSport, chiar de primarul Tudorache.

Un alt element extrem de important în întreaga poveste este acela că, potrivit celor spuse de lichidatorul Mihai Florea pentru ProSport, creditorii Rapidului pot renunța la licitație și recurge la vânzarea brandului și a mărcilor prin negociere directă. Acest lucru ar urgenta procesul de preluare de către autoritățile publice, însă ar face întreaga afacere mult mai puțin transparent.

În acest timp, suporterii rapidiști par să se mobilizeze. Pe internet circulă un afiș care îi îndeamnă pe fani ca miercuri, ora 17:00, să se prezinte în fața Primăriei Sectorului 1.

La ședința Consiliului Local desfășurată vinerea trecută, consilierii PNL și USR au respins propunerea primarului Tudorache de a înființa o comisie de negociere cu reprezentanții legali ai Rapidului. Clotilde Armand, consilieră USR, a explicat că proiectul a fost trimis în dropbox cu 22 de minute înaintea ședinței și consilierii n-au vrut să voteze fără să știe ce scrie în documente. Din cei 25 de participanți la ședința Consiliului Local, cei 12 reprezentanți PSD au votat pentru, iar cei 13 reprezentanți USR și PNL s-au abținut.

Finanțarea Rapidului nu se va putea face, însă, fără aprobarea clară a Consiliului Local al Primăriei Sectorului 1.


Primarul Dan Tudorache se grăbește: vrea ca Primăria să preia Rapid până la startul noului sezon. Problema este că, deocamdată, brandul nu a fost nici măcar evaluat

ProSport: Domnule Tudorache, are loc miercuri o nouă ședință a Consiliului Local, pentru a se discuta iar chestiunea Rapidului?
Dan Tudorache, primarul Sectorului 1:
Nu. Această temă s-a închis. Adică s-a închis discuția referitor la acea comisie. Am făcut dispoziție de primar, deci… Merg mai departe.

Mergeți mai departe.
Da. Comisia este făcută, mergem la negocieri. La discuții.

„Au fost doar tatonări până acum. Discuții la telefon și între patru ochi. Neoficiale”

Am vorbit cu domnul Florea, lichidatorul judicar al Rapidului. Mi-a spus că a fost contactat neoficial.
Da.

Cineva i-a spus că ar suna din partea Primăriei Sectorului 1. Dar nimic concret.
Scris, nu. Păi, n-aveam cum. Din moment ce astăzi am făcut dispoziția de primar, logic… Au fost doar tatonări până acum. Au fost discuții la telefon și între patru ochi… Discuții au fost, dar neoficiale.

Dumneavoastră ați făcut câteva afirmații neclare, din punctul meu de vedere.
Spuneți, vă rog.

Spuneați că sunt trei entități Rapid…
Așa le știu eu. Dacă sunt mai multe, comisia discută cu toți.

Eu știu că UFC Rapid, invocată de dumneavoastră, nu mai există de foarte mult timp.
Atunci, nu mai vorbesc! Eu… Ce știam. Dar comisia e cea care hotărăște și va veni în fața Consiliului Local cu o propunere bătută în cuie.

„De la cetățeni a venit. La solicitarea lor”

Înțeleg. Ideea de unde a venit? Sau cine a fost cu brief-ul înaintat dumneavoastră?
Deci, mergând pe stradă, eu, ca și primar, lumea mă întreabă: Domnule, dar cu Rapidul… Pe lângă multe alte probleme. Deci, de la cetățeni a venit. La solicitarea lor.


Poster care circulă pe rețelele sociale, în grupurile suporterilor rapidiști

De la cetățeni a venit și este inițiativa dumneavoastră.
Da, da. Am vrut, inițial, să fie inițiativa Consiliului (n.r. – Local). Din cauza asta am mers și am intrat vineri în ședința de Consiliu cu acea comisie. Dar, dacă unele partide consideră că… Mai bine așa, să atace orice hotărâre a primarului…

Am înțeles de la dânșii că a fost foarte din scurt, le-ați dat subiectul ăsta cu 20 de minute înainte…
E… Da, dar am vorbit personal cu ei că o să intru. Adică… Ă‚sta e un pretext.

E un pretext.
Da, e un pretext. Bineînțeles. Când vor să pice ceva, găsesc un pretext. Că aveam freza pe partea dreaptă.

Discuția o veți avea cu reprezentanții societății FC Rapid care este în faliment sau veți discuta și cu cei care…
Cu lichidatorul, cu toți. Îi căutăm pe toți cei care… Noi, de fapt, ce vrem? Vrem ca toți care își arogă acest nume, de Rapid, să stăm de vorbă cu ei și să îi aducem pe toți la aceeași masă, inclusiv noi. Noi să fim garantul acestei unificări. Și…

„Nu știu dacă au datorii… Acum aud pentru prima dată… Ce-mi permite legea, aia fac!”

Aha. Și sub ce formă ar urma să fie această implicare? Dumneavoastră preluați clubul sau doar îl finanțați în baza unor proiecte?
Vedem. Asta, vă dați seama… Vedem, în urma unor discuții. Va trebui în ședința din această lună să venim cu propunerea pentru Consiliu. Și vom veni cu o propunere concretă. Vedem ce pretenții au și ceilalți… Vă dați seama. Ce vreau eu e una, ceea ce se va întâmpla, poate, e alta. Vedem la negocieri.

După ce finalizați discuțiile cu eventualii reprezentanți, că și aici sunt două entități, AFC Rapid, din Liga 4, și cei de la FC Rapid, care au brandul, dar sunt în faliment. Adică ei nu mai există decât pe hârtie.
Va trebui să discut cu toate părțile.

Mai am o singură întrebare. Dumneavoastră, Primăria, puteți finanța o entitate care are datorii la ANAF?
(pauză lungă) Nu știu… Acum aud pentru prima dată… Nu știu… Ce-mi permite legea, aia fac! Nu știu ce datorii au, dacă au… Asta vom merge în ședința de consiliu din această lună și…

„Dacă lungesc discuția, ce-am făcut? Pierd un an!”

Dumneavoastră vă grăbiți în ideea ca până la începutul noului sezon să…
Exact! Din cauza asta. Că, altfel, dacă lungesc discuția, ce-am făcut? Pierd un an!

Da.
Adică, dacă tot vreau să ajut, hai să-i ajutăm pe oameni. Dacă se poate!

Până la cât ați fi dispus să investiți în povestea asta cu Rapidul?
Nu, nu m-am gândit la o sumă… Eu nu pot să spun „în povestea cu Rapid”, eu zic că „în fotbal”. Nu numai… Pentru că vreau să existe și baze de tineret, mă refer la copii… Deci, nu e doar pentru Rapid, e pentru fotbal. Eu vreau, de exemplu, să bag în polo o sumă, să bag în scrimă o sumă, să bag în fotbal o sumă… Deci, nu clubul Rapid. Este fotbal. Pentru că aici a iscat multe, multe controverse cu clubul Rapid. Eu vreau să bag în fotbal. Dar clubul Rapid pentru că el aici s-a născut. La Atelierele Grivița.

Da, la Atelierele Grivița.
Exact. Eu vreau în fotbal. Că se numește Rapid… E OK, pentru că așa doresc cetățenii Sectorului 1. Dacă eu eram primar la Sectorul 5, poate nu se numea Rapid, poate se numea altfel. Pentru că acolo sunt alți cetățeni care susțin altă echipă de fotbal. Așa e în București. Fiecare Sector, cu echipa lui.

„Am anunțat-o pe doamna primar general. E normal ca un club să rămână acolo unde s-a născut, la Atelierele Grivița”

Finanțarea operațiunii, după ce rezolvați aceste discuții, trebuie să…
Totul va fi transparent.

Va fi aprobată de Consiliul Local?
Toți banii vor fi aprobați! Toți banii care se cheltuiesc într-o primărie, că sunt pentru ADP, că sunt pentru școală, pentru sport, vor fi votați în Consiliu.

Știți că și cei de la FC Voluntari și-au manifestat, încă de luna trecută, interesul pentru brandul Rapid? E posibil să intrați în concurență cu ei.
Nu cred că vom intra… Eu am anunțat-o pe doamna primar general. Și e normal ca un club să rămână acolo unde s-a născut: la Atelierele Grivița, în Sectorul 1. De fapt, ăsta e interesul locuitorilor din Sectorul 1, ca Rapid să rămână aici. Că așa, poate să se ducă… Am văzut multe cluburi de fotbal care au mers dintr-un oraș în altul, după investitor. Ceea ce nu mi se pare normal.

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio emoționant: Vă rog să...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…