Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » INTERVIU | „Brașovul e un oraș mai tranquila decât Bucureștiul”. Soția lui Miranda, cheia carierei la Dinamo

INTERVIU | „Brașovul e un oraș mai tranquila decât Bucureștiul”. Soția lui Miranda, cheia carierei la Dinamo

Wanderson Miranda (24 de ani) este unul dintre fotbaliștii transferați de Dinamo în această perioadă de transferuri. Brazilianul nu deține carte verde din cauza faptului că un club aflat în insolvență nu poate legitima extra-comunitari. ProSport l-a contactat pe mijlocașul central pentru a determina stadiul formalităților care vizează obținerea cetățeniei portugheze și transformarea jucător în jucător comunitar
INTERVIU | "Brașovul e un oraș mai tranquila decât Bucureștiul". Soția lui Miranda, cheia carierei la Dinamo
  • Wanderson Miranda (24 de ani) este unul dintre fotbaliștii achiziționați de Dinamo în această perioadă de transferuri. Brazilianul nu deține însă cartea verde din cauza faptului că un club aflat în insolvență nu poate legitima fotbaliști din afara Uniunii Europene. 

  • ProSport l-a contactat pe mijlocașul central pentru a lămuri stadiul formalităților care vizează obținerea cetățeniei portugheze și obținerea statutului de fotbalist comunitar

Insolvența pare a fi o boală care se propagă dinspre centru spre periferie. Cel puțin atunci când vorbim despre un club de fotbal. Pentru că nu afectează doar veșnicii protagoniști, duoul format din creditori și debitori. Dinamo a trebuit să își reconsidere strategia pe termen lung după ce Tribunalul București a acceptat cererea înaintată de Ionuț Negoiță pe 14 mai 2014. Statutul insolvenței a schimbat întreaga dinamică a „câinilor”, care nu își permit să transfere jucători extracomunitari. Unul dintre cele mai relevante exemple este Wanderson Miranda (24 de ani), fotbalist brazilian transferat de la Corona Brașov în vara acestui an

„Roș-albii” au demarat procedurile ca Miranda să obțină cetățenia portugheză prin intermediul soției sale, care deține acest titlu. Conform legislației portugheze,„cetățeanul căsătorit de peste trei trei ani cu un cetățean portughez poate primi cetățenia portugheză prin intermediul declarației de existență și durabilitate a căsătoriei. În conformitate cu Regulamentul Cetățeniei, declarațiile pentru obținerea cetățeniei portugheze pot fi date personal sau prin avocat – mandatat”. ProSport l-a contactat pe fotbalistul brazilian pentru a clarifica situația unui angajat care nu se poate bucura de toate drepturile care îi sunt conferite prin contract. Jovial și comunicativ, mijlocașul a acceptat dialogul într-o eră în care jucătorii preferă să aleagă traseul cel mai scurt în relația cu presa: ignorarea.

ProSport: Salut, Wanderson!
Miranda: Bună ziua! Am o rugăminte. Aș dori să vorbim în română, spaniolă sau italiană pentru că nu cunosc engleza atât de bine (râde).

„În 4-10 zile se poate rezolva”

Care este situația ta la Dinamo? Știm că ai fost adus la club, dar nu poți fi folosit din cauza faptului că o formație în insolvență nu poate transfera extracomunitari.
Da, pentru moment nu am drept de joc. Dar situația cred că se va rezolva săptămâna aceasta sau, cel târziu, săptămâna viitoare. Mi se dau asigurări din partea conducerii că toate documentele vor fi clarificate în proporție de 100%.

Ți s-a dat vreun termen pentru rezolvarea acestei situații puțin delicate?
Mi s-a spus că în decurs de 4-10 zile ar trebui să pot avea dreptul de a evolua pentru echipa mare. Eu sunt încrezător pentru că atât antrenorul (n.r. – Flavius Stoican) cât și conducerea mi-au confirmat că nu va mai dura mult.

Conform legislației în vigoare, un cetățean poate obține cetățenia portugheză prin intermediul căsătoriei. Cu alte cuvinte, demersurile sunt facilitate pentru persoanele căsătorite de cel puțin trei ani cu o persoană care deține deja cetățenia. Știm că ești căsătorit și că ai familie, dar ai doar 24 de ani. Este acesta un avantaj?
Da, pentru că sunt căsătorit de cinci ani. Așa că sper să se rezolve cât mai urgent toate formalitățile și sunt încrezător că voi primi cartea verde în viitorul apropiat.

„Toți mă sprijină, iar acest lucru mă liniștește”

Nu te deranjează faptul că ai fost adus la Dinamo, dar trebuie să aștepți atât de mult pentru a juca?
Deloc. Vreau să se înțeleagă un lucru. Am făcut pregătirea fizică alături de restul colegilor. În prezent, mă antrenez cât pot de bine pentru că știu că toate lucrurile se vor clarifica. Să nu creadă cineva că sunt trist din cauză că nu am jucat încă vreun meci oficial. Sunt optimist, mă simt foarte bine la Dinamo.

Ce îți spun colegii tăi atunci când se aduce în discuție problema ta?
Toți mă sprijină și sunt alături de mine. Iar acest lucru mă liniștește pentru că nu mă simt nicidecum exclus din lot.

Familia s-a adaptat vieții din București, nebuniei din capitală?
Se simt foarte bine, atât soția cât și copiii. Ei au stat cu mine și pe vremea când jucam la Corona. Într-adevăr, Brașovul este un oraș mai „tranquila” decât Bucureștiul. Dar asta nu înseamnă că nu ne bucurăm de viața în capitală. 

Care este obiectivul tău pe termen lung?
Nu am o țintă anume. Pentru moment, vreau doar cetățenia portugheză și cartea verde. Atâta timp cât fac antrenamentele și sunt serios, sunt încrezător că o să pot ajunge în scurt timp și la echipa mare. Pas cu pas, așa cum îmi spune și Flavius Stoican. Așa trebuie să iau lucrurile și voi juca în Liga 1.

 
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Surse: Nicușor Dan este furios după ce s-a întâmplat ieri cu Bolojan
Mediafax
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Cancan.ro
Imagini incredibile de la exercițiile militare din Coreea de Sud: un roi de 50 de drone este spulberat cu arme laser și tunuri Vulcan
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a părăsit definitiv România! Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată. Din ce a ajuns să-și câștige banii
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Râzi cu lacrimi
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Descopera.ro
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027, 2028 și 2029. Care pensionari români primesc 870 lei în plus
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cât costă noul GTA VI în România și cum poate fi cumpărat
Go4Games
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Promotor.ro