Incredibil! Mohamed Salah nu se află printre nominalizații la FIFA World XI, în schimb sunt prezenți pe listă patru jucători ai Barcelonei, printre care și veteranul Dani Alves!

Incredibil! Mohamed Salah nu se află printre nominalizații la FIFA World XI, în schimb sunt prezenți pe listă patru jucători ai Barcelonei, printre care și veteranul Dani Alves!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a avut parte de un nou sezon incredibil la Liverpool, egipteanul Mohamed Salah nu a prins lista scurtă pentru echipa FIFA World XI!

Cu toate acestea, însă, în mod controversat, nu mai puțin de patru jucători de la FC Barcelona au fost nominalizați pentru a face parte dintre aleșii forului mondial în echipa ideală.

Anunțul a stârnit indignarea între fanii africanului, care consideră că este vorba despre o nouă nedreptate a celor de la FIFA.

Patru dintre starurile Barcelonei au reușit să prindă lista cu nominalizați pentru FIFA World XI, în ciuda rezultatelor slabe ale catalanilor

Decizia FIFA de a-l include printre nominalizați pe veteranul de 38 de ani, Dani Alves, care a revenit recent pe Camp Nou, a stârnit un val de ironii și zâmbete în rândul jurnaliștilor din Marea Britanie.

Aceasta deoarece starul brazilian nu a apucat încă să debuteze oficial la echipa blaugrana și specialiștii sperau că ediția din acest an a FIFA World XI va consemna finalul dominației Barcelonei, după exodul superstarurilor Leo Messi și Antoine Griezmann din această vară, din cauza crizei financiare și sportive acute a clubului de pe Camp Nou.

FIFA World XI se dorește a fi evenimentul care premiază cei mai buni jucători de fotbal care nu au avut șansa de a câștiga Balonul de Aur.

Cu toate acestea, însă, în afară de Dani Alves, 38 de ani, au mai prins lista scurtă și coechipierii săi de la Barcelona, Jordi Alba, Frenkie de Jong și Sergio Busquets, chiar dacă echipa lor a fost eliminată încă din faza grupelor din Liga Campionilor în acest sezon.

Absența lui Mo Salah a stârnit furie!

În afară de Mohamed Salah, care a avut un nou sezon de senzație la Liverpool, un alt nume mare care nu și-a găsit locul pe lista FIFA este neamțul Antonio Rudiger, care a strălucit în Europa pentru campioana Bătrânului Continent, Chelsea Londra.

Însă absența lui Mohamed Salah, care s-a clasat pe locul 7 în clasamentul final la ediția din acest an a Balonului, este cea care a dat naștere unui adevărat tsunami de critici la adresa FIFA.

Fanii nu au fost deloc încântați și au „inundat” rețelele sociale cu mesaje negative la adresa forului mondial.

Unul dintre suporteri și-a manifestat șocul total și a exclamat:

„Această listă este alcătuită de cineva care nu se uită la fotbal”.

Un altul a scris plin de supărare: „Unde naiba este Mohamed Salah?”.

Alți suporteri au fost luați complet prin surprindere de prezența jucătorilor de la Barcelona pe lista pentru FIFA World XI și, mai ales, de cea a veteranului Dani Alves, 38 de ani:

„Dani Alves? Ce e asta, 2010?”, în timp ce un altul a rămas pur și simplu mut în fața alegerilor făcute de forul mondial: „Jordi Alba și Busquets. Fără cuvinte”.

Alex Popescu / Autor
Iubește sportul din copilărie, în special fotbalul internațional, și scrisul este marea lui pasiune. A absolvit Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, dar dragostea pentru fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele