Încă o greșeală de arbitraj! FC Botoșani nu a primit un penalty clar în meciul cu Universitatea Craiova | FOTO

Răzvan Bucur
Încă o greșeală de arbitraj! FC Botoșani nu a primit un penalty clar în meciul cu Universitatea Craiova | FOTO

Nici meciul dintre FC Botoșani și Universitatea Craiova, din Cupa României, nu a dus lipsă de greșeli de arbitraj. Echipei gazdă i s-a refuzat un penalty clar la începutul meciului, când scorul pe tabelă era 0-1 pentru oaspeți.

În minutul 10, pe terenul acoperit în totalitate de zăpadă, Holzmann de la Botoșani a căzut în careul de 16 metri al oltenilor, după o intrare dură a unuia dintre jucătorii formației din Bănie. Totuși, arbitrul Marcel Bîrsan a lăsat în mod eronat jocul să continue, iar antrenorul moldovenilor, Marius Croitoru, a început să facă scandal pe margine.

Momentul în care FC Botoșani nu a primit un penalty în meciul cu Universitatea Craiova

Croitoru i-a reproșat arbitrului greșeala, iar „centralul” a încercat să îl calmeze. Fără succes, pentru că în minutul 20, când meciul s-a întrerupt pentru a se curăța liniile terenului, tehnicianul a ținut să discute iar cu acesta pe seama fazei.

Echipele de start la FC Botoșani – Universitatea Craiova

FC Botoșani: E. Pap – Braun, Chindriș, Șeroni, Holzmann – Florescu, Rodriguez – Papa, Ashkovski, D. Croitoru – Fili

Rezerve: Hankic, Plămadă, Țigănașu, Târșa, Tîrcoveanu, Ongena, M. Roman, Keyta, Al Mawas
Antrenor: Marius Croitoru

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Bălașa, M. Constantin, Bancu – Bic, Mateiu, Cicâldău – Cîmpanu, Ivan, Baiaram

Rezerve: L. Popescu, Vlădoiu, Papp, V. Constantin, Nistor, Căpățînă, Bărbuț, Tudorie, Mamut
Antrenor: Marinos Ouzounidis

Dunărea Călărași, Petrolul Ploiești, Chindia Târgoviște, U Cluj, Dinamo București, Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Astra Giurgiu s-au calificat în sferturile Cupei României.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]