Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Încă două și se duc…în play-off. CFR a câștigat cu ASA Târgu Mureș și s-a distanțat la 5 puncte de Dinamo și Astra.

Încă două și se duc…în play-off. CFR a câștigat cu ASA Târgu Mureș și s-a distanțat la 5 puncte de Dinamo și Astra.

CFR Cluj și ASA Tg. Mureș deschid etapa a 24-a din sezonul regulat al ligii I. Clujenii încearcă să-și consolideze locul de play-off în timp ce ASA așteaptă play-out-ul în încercarea de a se salva de la retrogradare.
Vlad Măcicășan
Încă două și se duc...în play-off. CFR a câștigat cu ASA Târgu Mureș și s-a distanțat la 5 puncte de Dinamo și Astra.
  • CFR s-a distanțat abia după pauză, în meciul cu ultima clasată, după golurile lui Sorsa și Păun.
  • Pe clujeni îi mai despart două meciuri de play-off, la Iași și cu Viitorul.

Trei victorii în ultimele trei partide era obiectivul obligatoriu al CFR-ului, pentru atât de dorita intrare în play-off, iar meciul cu ASA Târgu Mureș era cel mai ușor in ultimele trei. Dacă pe plan managerial veștile bune nu-i ocolesc pe clujeni, președintele Mureșan anunțând ieșirea din insolvență, un nou investitor care plătește datoriile și pretenții de cupe europene, pe plan sportiv play-out-ul ar fi sinonim cu un sezon ratat. Miriuță a început cu Deac mijlocaș central, lângă Laurențiu Rus și cu Omrani în dreapta, la fel ca în ultimele două meciuri, dar cei doi s-au simțit mai degrabă stingheri decât confortabili, pe aceste poziții și jocul clujenilor a „scârțâit” în prima repriză. Pressingul ASA-ului i-a deranjat pe jucătorii lui Miriuță, care au apelat la pase lungi, fără mai șanse de izbândă. Bănel Nicoliță a arătat că ASA chiar n-a venit la Cluj doar să viziteze mall-ul, dar n-a reușit să marcheze (4 și 7). Pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, arbitrul George Rădulescu n-a văzut că Omrani a fost faultat în careu de Rougalas și a privat CFR-ul de un penalty (11). Păun a șutat doar în Bâftoi, din centrul careului (19), pentru ca apoi Bud să trimită cu capul la câțiva centimetri de poartă, la cea mai mare ocazie a clujenilor (38). Nicoliță și-a mai încercat încă o dată șansa, dar nu a cadrad bine (45+1) și clujenii aveau emoții mari la pauză.

Ratarea lui Bâtfoi și devierea lui Sorsa

În debutul reprizei secunde, CFR a aratăt mult mai bine. Omrani a fost mutat pe postul său de „vârf”, Deac pe postul său de mijlocaș de bandă, iar Juan Carlos a intrat mijlocaș central. Atacurile clujenilor au căpătat viteză, cursivitate și inspirație, iar clujenii au avut și doza de noroc necesară. Mai întâi la ratarea de neuitat a lui Bâtfoi, care a trimis peste poartă singur cu Mincă (52), iar apoi șutul lui Rus l-a lovit pe noul intrat Sorsa și a intrat în poarta lui Pap (57). După 10 minute Păun a marcat și el, pentru a doua oară în ultimele două etape, după ce l-a umilit pe Rougalas și ASA a cedat de tot. A urmat un șir de ocazii la poarta mureșenilor, dar scorul a rămas 2-0. Suficient pentru ca CFR să rămână cu prima șansă la play-off, în fața Astrei și a lui Dinamo.


CFR Cluj – ASA Târgu Mureș 2-0 (Sorsa 57, Păun 67)

Echipele de start:

  • CFR: Mincă – Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Rus, Deac – Păun, Omrani, Nouvier (Sorsa 55) – Bud (J. Carlos 46)
  • Rezerve: Marc, Peteleu, Horj, Gomelt, Sîrbu
  • ASA: Pap – Velayos, Rougalas, M. Constantin (Candrea 27), Mendy – Mureșan – Balgiu, Ferfelea (E. Dică 59) – Nicoliță, Ciolacu – Bâtfoi (Rus 62)
  • Rezerve: Moga, Bucur, Petriș, Schieb

În urma acestui succes, CFR rămâne pe locul 5 în clasament, cu 37 de puncte, la 5 lungimi distanță de Dinamo și Astra. Campioana României are, însă, două meciuri mai puțin disputate. Cu cele 6 puncte cu care a fost penalizată la începutul sezonului, echipa lui Miriuță ar fi fost acum pe locul 2, la 5 puncte de liderul Viitorul. De partea cealaltă, ASA rămâne ultima în ierarhia Ligii 1, cu doar 10 puncte.


Minutul 90: Final de meci.


Minutul 81: Ciprian Deac îl lasă locul în teren lui Tomislav Gomelt.


Minutul 68: GOOOOOOOOOL CFR! Alexandru Păun înscrie spectaculos. A primit o pasă pe culoar de la un coechipier, a intrat în unghi, l-a întors spectaculos pe Rougalas și a șutat. Pap nu a mai putut face nimic.


Minutul 62: Marius Bâtfoi îl lasă locul lui Ciprian Rus.


Minutul 59: Emil Dică îl înlocuiește pe Viorel Ferfelea.


Minutul 57: GOOOOOOOL CFR! Sorsa marchează la 3 minute de la intrare pe teren. Croatul a deviat în poartă un șut puternic al lui Rus.


Minutul 55: Tomislav Sorsa îi ia locul lui Bryan Nouvier în echipa CFR-ului.


Minutul 53: Marius Bâtfoi ratează ocazia sezonului pentru ASA. Găsit excelent de Bănel Nicoliță, cu o centrare, fostul atacant de la echipa secundă a FCSB a tras pe lângă poarta lui Mincă, din 5 metri!


Minutul 46: S-a reluat meciul. Juan Carlos i-a luat locul lui Cristi Bud.


Minutul 45: Pauză.


Minutul 37: Bud reia, cu capul, la câțiva centrimentri de bară o centrare din partea stângă a lui Camora.


Minutul 27: Marius Constantin iese de pe teren, accidentat, fiind schimbat cu Candrea.


20:00 A început meciul de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.


CFR Cluj și ASA Tg. Mureș deschid etapa a 24-a din sezonul regulat al Ligii 1. Clujenii încearcă să-și consolideze locul de play-off în timp ce ASA așteaptă play-out-ul în încercarea de a se salva de la retrogradare.

Formația din Gruia ocupă locul 5 înaintea partidei cu mureșenii, având 34 puncte. ASA Târgu-Mureș este pe ultima poziție, cu doar 10 puncte. În ultima rundă, CFR a bătut-o cu 2-1 pe Gaz Metan Mediaș, în deplasare, în timp ce ASA a scos o remiză cu ACS Poli Timișoara, 0-0, într-un meci care s-a jucat pe arena clujenilor.

Antrenorul de la CFR, Vasile Miriuță este de părere că echipa sa va avea un meci greu împotriva „lanternei roșii”: „Mai sunt trei finale pentru play-off, am avut patru și una am trecut-o cu brio. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Târgu Mureș, chiar dacă unii spun că va fi un joc ușor. Nu va fi deloc așa, pentru că i-am văzut în duelul cu Timișoara și au făcut o partidă bună. Suntem la mâna noastră și trebuie să câștigăm meciurile pe care le mai avem de disputat pentru a fi siguri de play-off”.

Singura absență a fostei campioane este Filipe Nascimento, care este accidentat. ASA are tot lotul valid, iar Ilie Stan se declară încrezător înaintea meciului de vineri seară: „ormal, CFR este favorită clară, dar în fotbal mai sunt și surprize. Eu am încredere în jucătorii mei și vă spun că vom lupta să obținem un rezultat favorabil. Orice punct va conta.”

CFR Cluj – ASA Tg. Mureș se joacă azi de la 20:00 pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro