Încă 2,5 milioane de euro în conturile lui Negoiță? Matei și Lazăr se pot alătura plecărilor de marcă din „Groapă”: „Dacă îi acceptă clauza, Vali e ca și pierdut”

Încă 2,5 milioane de euro în conturile lui Negoiță? Matei și Lazăr se pot alătura plecărilor de marcă din
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Valentin Lazăr și Cosmin Matei pot pleca de la Dinamo până la încheierea perioadei de transferuri. Vânzările celor doi ar putea aduce încă 2,5 milioane de euro în conturile clubului aflat în insolvență

Dinamo a început perfect noul sezon. Cu trei victorii din tot atâtea meciuri și zece goluri marcate, elevii lui Flavius Stoican dovedesc că nu sunt influențați de situația economică dificilă. Mai mult decât atât, tinerii clubului „roș-alb” au fost într-o formă de invidiat în aceste partide de debut. 

Cosmin Matei (22 de ani) și Valentin Lazăr (24 de ani) au făcut un meci excelent la Cluj, în victoria cu 3-2 împotriva Universității în condițiile în care ambii au marcat câte un gol. Acesta din urmă a fost autorul assist-ului de la reușita de 3-1 a lui Kamil Bilinski. Viitorul acestora în Liga1 pare din ce în ce mai improbabil în contextul în care Dinamo este în insolvență.

Doar un milion pentru Lazăr

Mijlocașul de bandă este din ce în ce mai constant în evoluții. A marcat un gol superb la meciul cu Universitatea Cluj și a oferit două pase de gol în cele două jocuri câștigate de bucureșteni. Prestațiile acestuia l-au adus în postura de a purta banderola de căpitan a formației din șoseaua Ștefan cel Mare. În această pauză competițională, alți doi lideri au plecat de la acest club. Dragoș Grigore și Laurențiu Rus nu mai fac parte din lotul „câinilor” după transferuri la FC Toulouse (Franța), respectiv Astra Giurgiu (România). Ultimul a plecat din postura de fotbalist liber de contract, după ce i-a fost reziliat contractul cu Dinamo.

Și cum acest statut pare să atragă de la sine un transfer, Lazăr a fost propus de Cristea Opria, impresarul său, la Konyaspor, echipă din prima ligă turcă. Aceștia au deja doi jucători români în curtea proprie, după ce Gabriel Torje și Ciprian Marica au ales calea Orientului. „L-am propus și pe Lazăr – el pe stânga, pe dreapta Torje -, iar în față Marica, și le-am zis că și-au făcut un atac extraordinar. Lazăr e un jucător de clasă, care deja a dovedit la Dinamo că are calitate, și marchează, și pasează. Dacă îi acceptă clauza de reziliere, e ca și pierdut, fie că vor, fie că nu vor cei de la Dinamo”, a spus Opria la Digi Sport.

După victoria cu 3-1 din Cupa Ligii Adeplast, obținută împotriva Concordiei Chiajna, Lazăr și-a declarat intenția de a rămâne la Dinamo: „Eu cred că ne-am adaptat la terenul de la Chiajna. Momentan sunt la Dinamo și cred că o să rămân aici în sezonul acesta. Apoi voi vedea. Dacă vom avea oportunitatea să câștigăm campionatul, vom trage tare”.

Cotă ridicată pentru Matei

Cosmin Matei a marcat primul gol din noul sezon în urma unui penalty transformat în meciul cu Universitatea Cluj. Oficialii clubului „roș-alb” au pretenții ridicate în privința unei eventuale plecări a lui jucătorului. Decarul are un preț de vânzare stabilit la 1,5 milioane de euro. După ce s-a tot discutat de tratativele avansate dintre Dinamo și Bursaspor, fanii turcilor au început să vorbească despre posibilitatea venirii românului pe site-urile de socializare.

* traducere: Mauricio Pinilla și Cosmin Matei ar ameliora zona atacului

Situația lui Miranda rămâne incertă

În august 2013, brazilianul Wanderson Miranda (24 de ani) a fost transferat la Corona Brașov, unde a evoluat în 26 din cele 34 de meciuri din campionatul trecut. Dinamo l-a transferat în vara acestui an, dar, în prezent, întâmpină probleme în a-l legitima. Clubul nu poate să îl folosească pe brazilian în Liga1. Acesta nu are drept de joc prin prisma faptului că formația din șoseaua Ștefan cel Mare nu are voie să transfere fotbaliști extra-comunitari, fiind în insolvență.

Cetățenia poate fi acordată prin căsătorie

Conform legislației în vigoare, „Cetățeanul căsătorit de peste trei trei ani cu un cetățean portughez poate primi cetățenia portugheză prin intermediul declarației de existență și durabilitate a căsătoriei. În conformitate cu Regulamentul Cetățeniei, declarațiile pentru obținerea cetățeniei portugheze pot fi date personal sau prin avocat – mandant”.

 

 

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…