Inaugurare SF pentru OZN-ul Craiovei

Goală, arată spectaculos, plină cu spectatori, este de vis, iar, la marea deschidere, arena-OZN a Craiovei a fost de-a dreptul de domeniul science-fiction. Cine a ratat premiera are ce regreta, fiindcă show-ul a fost impresionant, iar 30.000 de spectatori l-au savurat înainte ca alb-albaștrii să dispute primul meci în noua lor casă, amicalul cu Slavia Praga urmând să rămână în istorie.
Inaugurare SF pentru OZN-ul Craiovei

Goală, arată spectaculos, plină cu spectatori, este de vis, iar, la marea deschidere, arena-OZN a Craiovei a fost de-a dreptul de domeniul science-fiction. Cine a ratat premiera are ce regreta, fiindcă show-ul a fost impresionant, iar 30.000 de spectatori l-au savurat înainte ca alb-albaștrii să dispute primul meci în noua lor casă, amicalul cu Slavia Praga  urmând să rămână în istorie.

Oltenii și-au prezentat lotul printre reprizele focurilor de artificii și jocurilor de lumini, iar Andrei Păunescu a interpretat live imnul Universității Craiova. Principala problemă a stadionului pare să fie gazonul, care nu a rezistat nici la primele alunecări sau schimbări de direcție ale jucătorilor.  

Coregrafie 3D cu „Tunarul” Oblemenco în prim-plan

Galeria Științei a etalat o coregrafie 3D impresionantă, cu chipul lui Ion Oblemenco desenat ca o icoană și mesajul „Oblemenco, Dumnezeul oltenilor”, alături de machetele vechiului „Central” și noii arene, totul pe un fond de plăcuțe alb-albastre. Suporterii cehilor n-au ratat nici ei prilejul de a veni la inaugurare, câteva zeci fiind prezenți la tribuna I, printre fanii gazdelor.

La pauza meciului Craiova – Slavia, fotbaliștii generațiilor care au adus cele patru titluri ale Științei, Campioana Unei Mari Iubiri (1974), Craiova Maxima (1980, 1981) și cea din 1991, au fost premiați, în prezența Clarei Pigulea, fiica lui Ion Oblemenco.

Skoda, primul marcator și prima dublă pe noul stadion

De la sărbătoarea Craiovei au absentat primii trei căpitani ai echipei: oltenii Bancu și Băluță, aflați la lotul național, și bulgarul Zlatinski, accidentat. Indisponbili pentru primul meci au fost și Burlacu și Rossi. Și  campioanei Cehiei i-au lipsit 6 internaționali, printre care și camerunezul Ngadeu, care a jucat la Botoșani, dar tot a aliniat o formulă cu vedete, printre care portughezul Danny, fostul căpitan al lui Zenit, care a costat acum 10 ani vreo 30 de milioane de euro, slovacul Stoch, ex-Chelsea și Fenerbahce, dar și foștii internaționali cehi Necid și Skoda. A lipsit și românul Andrei Sântean, aflat cu naționala tricoloră under 19 în turneu de calificare în Grecia.

Primul meci de pe noua arenă a fost unul destul de relaxat și deschis, dar numai oaspeții au punctat. Onoarea primei reușite pe noua arenă i-a aparținut atacantului Milan Skoda, după 35 de minute de joc. Cehul a făcut dubla până la pauză, cu un șut de la 18 metri, fără speranțe pentru Mitrovic. În condițiile în care au trimis mai mulți puști pe teren în repriza secundă, gazdele nu au putut reveni, încasând alte goluri, spre dezamăgirea fanilor, care nu au mai suportat înfrângerea la scor coroborată cu frigul și foarte mulți au părăsit stadionul înainte de final.

Campioana Cehiei le-a stricat inaugurarea oltenilor, iar scorul putea fi chiar mai mare. Oltenii încasează a doua bătaie zdravănă în ultima vreme, după cea în fața FCSB și așteaptă să dea primul gol pe noul stadion într-un meci oficial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris. Ce face sportivul
Mediafax
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Glume pe internet după ce o casă self-checkout a cerut bacșiș. „Dacă eu fac toată munca, n-ar trebui să primesc o reducere?”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro