Ilie Dumitrescu, impresionat de Dusan Uhrin. „O realizare fantastică! Nu mai avea nicio șansă!”

Ilie Dumitrescu, impresionat de Dusan Uhrin. „O realizare fantastică! Nu mai avea nicio șansă!”

Ilie Dumitrescu s-a declarat impresionat de revenirea lui Dinamo, după ce „câinii” au fost aproape de retrogradare după primele etape din play-out-ul Ligii 1.

Dinamo București a bifat cinci victorii consecutive în play-out-ul Ligii 1 și a scăpat de emoțiile retrogradării. Ultima reușită a „câinilor” a avut loc în etapa a 8-a, în fața lui FC Argeș, scor 2-1, iar Ilie Dumitrescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa dinamoviștilor.

Ilie Dumitrescu este de părere că oficialii lui Dinamo au fost inspirați în momentul în care l-au adus pe Dusan Uhrin pe banca tehnică a formației din „Ștefan cel Mare”, iar revirimentul „câinilor” a fost posibil datorită antrenorului ceh care a schimbat sistemul de joc și a adus un echilibru extraordinar.

Ilie Dumitrescu, impresionat de Dusan Uhrin

„E clar că vorbim de un progres în exprimarea echipei, aici se datorează antrenorului. Dusan Uhrin e un antrenor care are organizare de joc foarte bună pe faza defensivă. Trece la sistemul cu 3 fundași centrali, cu doi mijlocași de bandă, în multe momente se apără în 8. Sistemul ăsta i-a adus consistență și un echilibru extraordinar între atac și apărare.

Ca dovadă, să câștigi 5 meciuri consecutive a făcut ca Dinamo, care nu mai avea nicio șansă… deși eram aici, la meciul din deplasare cu Gaz Metan. Am spus că aveam informații că antrenorul lucrează, dar nu știam ce se întâmplă în sânul echipei.  Nu se reflecta și în jocul echipei, dar după acel joc echipa a arătat de la meci la meci mai bine.

E o realizare fantastică a lui Dusan. E o performanță în aceste condiții”, a spus Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal European, de la Digi Sport.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Chindia Târgoviște de pe teren propriu, miercuri, 19 mai, ora 18.30, în etapa a 9-a, ultima din sezonul 2020 – 2021, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Sport Plus și Telekom Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro