Îl mai țineți minte pe Romică Bunică? Destinul ireal al omului care a declanșat un scandal imens în Liga 1. Cu ce se ocupă la opt ani după golul care l-a făcut pe Becali să turbeze de furie

Îl mai țineți minte pe Romică Bunică? Destinul ireal al omului care a declanșat un scandal imens în Liga 1. Cu ce se ocupă la opt ani după golul care l-a făcut pe Becali să turbeze de furie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 25 mai 2016, Comisia de Etică și Disciplină din cadrul FRF lua una dintre cele mai grele decizii din istoria recentă a sportului românesc. Trei antrenori și 14 jucători de la Gloria Buzău erau practic șterși de pe fața fotbalului după ce oficialii FRF au descoperit că făceau parte dintr-o mafie transfrontalieră care făcea blaturi în Liga 2. Printre ei se numărau Ion Viorel, fost fotbalist la Steaua și Rapid, și celebrul Romeo Bunică.

La mai puțin de șase luni distanță din momentul în Comisia de Etică și Disciplină de la FRF dicta amenzi de peste 200.000 de euro și nu mai puțin de 174 de luni de suspendare, viețile celor implicați în cel mai mare scandal de blaturi din fotbalul românesc s-au schimbat dramatic și nu mai au nimic în comun cu fotbalul. Cel puțin așa spune Viorel Ion, omul ajuns, la fel ca foștii săi elevi, într-o situație foarte grea.

Fost candidat pentru postul de primar al Buzăului, Ion Viorel s-a apucat de agricultură și nu a uitat să le ofere o mână de ajutor și fotbaliștilor alături de care a fost acuzat că a blătuit meciuri pe vremea când se aflau la Gloria Buzău. Deja fostul antrenor continuă să se considere nevinovat și spune că intrarea în politică i-a atras suspendarea pentru blaturi: „Îmi pare rău că nu am fost suspendat în urmă cu mai mulți ani, că așa nu mai pierdeam banii în fotbal. La ora asta, fotbalul nu mă mai interesează! În total sunt 17 familii afectate de această decizie, sunt terminate. Nu vreau să treacă nimeni prin ce trec oamenii ăștia. Am fost un fraier, că nu am înțeles cu ce se mănâncă politica, că dacă nu candidam la primărie altfel stăteam de vorbă acum. Îmi doresc ca acesți fotbaliști să poată să-și continue activitatea sportivă, dar mulți au decis să se lase. Norocul nostru este că am făcut blaturile alea și acum avem bani la saltea. Banii pe care i-am luat noi din blaturi să-i aibă ei toată viața lor!

Nu mai pot avea încredere în nicio persoană din România. Credeți că dacă mâine îmi găsesc o echipă, că m-au sunat, care să-mi dea un salariu, o să-i văd? Vă spun că nu. Nu pot să-mi fac un credit la bancă pentru că am datorii cu acel PFA”, a spus Ion Viorel, pentru postul de radio Sport Total FM.

De la erou la „omul cu semănătoarea”

Probabil cel mai cunoscut nume de la Gloria Buzău este cel al lui Romeo Bunică. Ajuns între timp la 42 de ani, fostul antrenor secund al lui Ion Viorel a devenit celebru în România în sezonul 2007-2008, când îmbrăca tot tricoul Gloriei Buzău. Atunci, mijlocașul marca din lovitură liberă în prelungirile meciului dintre Steaua și Gloria, considerată atunci „sora mai mică” a clubului lui Gigi Becali, iar reușita sa declanșa un scandal imens, finanțatorul Stelei ordonând ca Bunică să fie trimis în Liga 3, la Râmnicu Sărat, după ce Bunică egala la 1 și priva gruparea roș-albastră de două puncte importante.

La opt ani distanță, Bunică face parte din „echipa de lucru” a lui Ion Viorel și, potrivit spuselor antrenorului, este omul care „ghidează” semănătoarea în noul proiect imaginat de primul antrenor român acuzat că face parte dintr-o mafie internațională care se ocupă cu trucarea de meciuri: „Am rămas fără mașină, nu am nimic, călătoresc cu taxiul. Dau câte 5 lei. Asta e. Împreună cu prietenul meu bulgar, care m-a ajutat să bag bani la echipă, ne-am apucat de agricultură, ca să trăim! Am luat și câțiva jucători cu mine. Eu lucrez pe combină, unul e pe tractor, Romeo Bunică e pe semănătoare, că nu ne e frică de muncă”, a mai spus Ion Viorel.

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele