Ianis Hagi, amintire savuroasă de la primul meci în tricoul lui Rangers. „Bine ai venit în Scoția”. Ce spune de perioada de la Fiorentina, cum îl inspiră vorbele lui Andrea Pirlo și la ce capitol lucrează foarte mult

Ianis Hagi, amintire savuroasă de la primul meci în tricoul lui Rangers. „Bine ai venit în Scoția”. Ce spune de perioada de la Fiorentina, cum îl inspiră vorbele lui Andrea Pirlo și la ce capitol lucrează foarte mult

Ianis Hagi și-a dorit foarte mult o echipă unde să joace titular și unde antrenorul să-l susțină. Glasgow Rangers pare locul ideal. Internaționalul român a povestit că este fascinat de fotbalul din Scoția și a dezvăluit că a avut o mare surpriză încă de la prima partidă.

Ianis Hagi de debutat cu gol la Glasgow Rangers. Fanii au fost încântați, jurnaliștii și antrenorul Steven Gerrard l-au lăudat. Internaționalul român a vorbit prima oară despre o întâmplare din acel meci. Confruntarea cu Aberdeen a început-o pe bancă. Acolo a văzut ce înseamnă forța, determinarea și ambiția din fotbalul britanic.

„Da, chiar îmi aduc aminte prima fază, în minutul 5 cu Aberdeen, eram pe bancă şi fusese undeva un contact pe partea noastră stângă, la fundaşul stânga, era minutul 3,4,5, la începutul meciului şi nu s-a fluierat. După aceea s-a fluierat. A sărit tot stadionul, jucătorii au început să se împingă pe acolo, să nu ştiu ce…

Se întoarce secundul la mine şi îmi zice: «Welcome to Scotland!» (n.r. Bine ai venit în Scoţia!). Mi-am dat seama unde sunt, dar mie îmi place, sincer”, a spus Ianis Hagi pentru Telekom Sport.

„Cadoul” de la mama și amintirea de la Fiorentina 

Ianis Hagi a dezvăluit că lucrat foarte mult să-și dezvolte musculatura. Jurnaliștii de la ProSport l-au surprins și în vacanță muncind cu spor, după programul din Scoția. O pregătire fizică foarte bună este unul din obiectivele sale cele mai importante.

„Picioarele, să devin un jucător mult mai exploziv, să am fibra cât mai rapidă, nu neapărat forţă pentru că fiecare are corpul lui, fiecare are stilul lui.

Sunt așa de când m-a făcut mama, dar asta nu înseamnă că nu pot să lucrez unde am minusuri. Nu încerc să mă fac «pătrat». Încerc să pun tonus pe mine să îmi fac fibra cât mai rapidă, fibra musculară, şi încerc să lucrez pe un program, şi pot spune că nu de acum, ci la Genk, am lucrat… Și ei, tot aşa, încercau să mă ajute pe chestia asta.

Şi la Fiorentina, unde am lucrat enorm, acolo a fost unde am lucrat cel mai mult în sală şi unde am crescut foarte mult fizic”, a mai spus fotbalistul care a jucat o semifinală de Campionat European, în anul 2019, cu naționala de tineret a României.

Povața lui Andrea Pirlo

Ianis Hagi își dorește foarte mult să progreseze în Scoția. Speră ca stilul mai aspru de aici să-l ajute să devină mai puternic, dar și mai inteligent.

„Arbitrii lasă jocul mult mai deschis, ca şi duritate nu pot spune că diferă foarte mult de fotbalul din Europa League sau Champions League, doar că în Europa League şi în Champions League se fluieră mai mult des sau la anumite contacte se fluieră şi în Scoţia. Dar, facă nu mă înşel, Pirlo a spus că: «Fotbalul se joacă cu mintea, nu cu picioarele!»”, a mai afirmat Ianis Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Rezultatul AUTOPSIEI lui Gabi Mureșan. Care a fost cauza morții, de fapt
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro