Helmuth Duckadam a plecat în America. Motivul pentru care fostul mare portar al Stelei a trecut Oceanul

Iulian Anghel
Helmuth Duckadam a plecat în America. Motivul pentru care fostul mare portar al Stelei a trecut Oceanul

Helmuth Duckadam a părăsit România și s-a deplasat în Arizona, Statele Unite ale Americii, pentru un motiv special.
Fostul mare portar al Stelei a ținut să fie alături de fiica sa, Brigitte, și de nepoțelul Daniel, care își sărbătoresc ziua de naștere.

Helmuth Duckadam a plecat în America. Motivul pentru care fostul mare portar al Stelei a trecut Oceanul

„Dorintă împlinită! Să fiu alături de fiica și nepoțelul meu la ziua lor de naștere. La mulți ani, dragii mei Brigitte si Daniel”, a scris el pe o rețea socială.

În 2003, Helmut Duckadam s-a stabilit, alături de familie, în Statele Unite ale Americi, însă, într-un final, s-a întors în România. Soția Ildiko și cei doi copii, Robert și Brigitte, au rămas acolo, iar el a revenit acasă, unde ulterior și-a refăcut viața.

Acum 20 de ani, nu s-a adaptat în America

Fostul mare goalkeeper a povestit că i-a fost imposibil să își găsească un loc de muncă în America, devenind, la un moment dat, „gospodina familiei”. Astfel că a decis să se întoarcă în România.

„Nu mai voiam neapărat să plec în America, dar fosta soție a insistat foarte mult. A insistat pentru copii, ca să aibă un alt viitor. Am cedat până la urmă. Am plecat….

Am primit green-card-ul după cinci zile, dar am făcut o mare greșeală. Așa cum fac toți românii, care-și doresc să aibă proprietăți. Repede am cumpărat o casă, dar nu mi-am găsit serviciu, din care să fac bani. Ce puteam să fac acolo? Limba n-o stăpâneam sută la sută, cetățean nu eram ca să pot să merg în security și să pot să port armă.

Muncea soția pe un salariu foarte mic și fetița la fel. Eu nu am putut să mă obișnuiesc… Mergeam în fiecare zi la magazine, la cumpărături, îi duceam cu mașina… Eram gospodina familiei. Probabil că dacă rămâneam acolo mă făceam grădinar, aia îmi place”, a declarat Helmut Duckadam, pentru GSP.

„Habar n-aveau cine era Duckadam”

Helmut Duckadam susține că majoritatea americanilor, cu care a interacționat, nu știau performanțele pe care acesta le-a avut în fotbal.

„Habar n-aveau cine era Duckadam. Sunt paraleli, n-au nicio treabă! Dacă le spuneam de București și ei îmi spuneau de Budapesta! Nu toți, să nu generalizăm, dar majoritatea… Am cunoscut o femeie la 75 de ani care n-a văzut Grand Canyon, care era la trei ore de mers. Ea din Arizona nu ieșise! Am stat trei, patru ani acolo. Am cheltuit o grămadă de bani pe avioane, dar n-am putut să mă obișnuiesc. Nu era stilul meu să stau pe banii soției”, a mai spus Helmut Duckadam.

În 2006, la câteva luni de la pronunțarea divorțului de Ildiko, Helmuth s-a recăsătorit cu Alexandra Licar, o tânără de 29 de ani, care era purtător de cuvânt la Oficiul Forțelor de Muncă Arad. În ciuda diferenței de vârstă de 18 ani, cei doi se înțeleg foarte bine și sunt părinții unei fete de 15 ani, pe nume Julianne. Familia Duckadam locuiește acum la București.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania