Hagi și Becali și-au pus mari speranțe în el, a dezamăgit și acum promite: „Am slăbit, mai am multe de demonstrat!”

Redactor:
Andrei Pal
Hagi și Becali și-au pus mari speranțe în el, a dezamăgit și acum promite:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Iancu (25 de ani) a fost unul dintre primele „produse” lansate pe piață de Viitorul, echipa lui Gică Hagi. FCSB l-a cumpărat, dar acesta nu a reușit să-și atingă potențialul. Mijlocașul e în fața unei noi aventuri la Viitorul, după ce a semnat din nou cu trupa de la Ovidiu, și promite că va face tot posibilul pentru a nu rămâne la stadiul de speranță.

Iancu l-a impresionat pe Gică Hagi cu prestațiile sale din ultima parte a sezonului, când a jucat pentru Dunărea Călărași. Fostul atacant al FCSB-ului susține că s-a maturizat și speră să ajute acum clubul despre care spune că-l iubește.

„Sunt foarte bucuros că m-am întors. Sper ca toată durata contractului să fie de excepție și sunt sigur că vom face treabă bună împreună. (Mister a zis că te-ai schimbat) Am slăbit. Nu vreau să mă mai repet, să mă critice lumea că mereu spun că mă maturizez și nu o fac. Aici este casa mea, cel mai mult iubesc clubul acesta, pentru că m-a format și aici m-am simțit cel mai bine. Mai am multe demonstrat. Am 25 de ani și încă nu am atins nivelul pe care mi l-am dorit de când am devenit jucător profesionist”, a declarat Gabi Iancu, conform telekomsport.ro.

Gabi Iancu a marcat de două ori și a dat o pasă de gol în 14 meciuri jucate la Dunărea Călărași, cu care a retrogradat la finalul sezonului recent încheiat din Liga 1 Betano. FCSB, Karabukspor, Viitorul, Termalica și FC Voluntari sunt echipele pe care le-a bifat până acum în CV-ul de profesionist Iancu, până la 25 de ani.

La începutul lui 2013, FCSB plătea 500.000 de euro pentru transferul lui Gabi Iancu de la Viitorul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Sprijin de 330 LEI LUNAR în România. Decizia oficială anunțată azi, 29 martie
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup