Gol „extraterestru” pe „OZN”-ul din Ploiești! VIDEO | Robert Moldoveanu, foarfecă de necrezut în derby-ul Petrolul – U Cluj

Gol "extraterestru" pe "OZN"-ul din Ploiești! VIDEO| Robert Moldoveanu, foarfecă superbă, direct în vinclu, în derby-ul Petrolul - U Cluj

Robert Moldoveanu (20 de ani) a reușit un gol fabulos în derby-ul Petrolul – Universitatea Cluj, desfășurat sâmbătă seară, în etapa a 27-a a Ligii 2, reușită cu care a și decis meciul dintre principalele favorite la promovare. Atacantul împrumutat de ploieșteni de la Dinamo a înscris cu o execuție superbă, din foarfecă. Modul prin care mingea a ajuns în poartă aduce aminte de reușitele spectaculoase ale marilor fotbaliști.

Minutul 29 al partidei de pe „Ilie Oană”, unde au venit 10 mii de spectatori, a adus reușita lui Robert Moldoveanu, care a reluat spectaculos, din foarfecă, o minge centrată pe colțul lung, din dreapta, de la Alexandru Tudor Șaim. Execuția sa, de la 10 metri lateral stânga, a fost prea mult pentru portarul Cosmin Dur-Bozoancă (21 de ani), portarul lui „U” Cluj fiind un simplu spectator la mingea care s-a dus lobat, direct în vinclul colțului lung.

Toată lumea din tribunele stadionului privea, după gol, spre TV, pentru a vedea reușita de senzație în reluare.

Desfășurarea meciului o poți urmări AICI.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]