Acasa » Fotbal Intern » Gigi Becali vrea să cumpere un brazilian după ce revelația din naționala lui Mircea Lucescu a refuzat oferta FCSB!

Gigi Becali vrea să cumpere un brazilian după ce revelația din naționala lui Mircea Lucescu a refuzat oferta FCSB!

Gigi Becali vrea să cumpere un brazilian după ce revelația din naționala lui Mircea Lucescu a refuzat oferta FCSB!
FOTO Sportpictures

Planurile FCSB pentru întărirea benzii stângi s-au complicat în ultimele zile. Deși clubul lui Gigi Becali ajunsese la un acord cu Hermannstadt pentru transferul lui Kevin Ciubotaru, fundașul de 21 de ani a transmis că nu dorește să se alăture campioanei României.

Motivele țin atât de mediul tensionat de la FCSB, pe care jucătorul nu îl dorește, cât și de o ofertă tentantă venită din Ligue 1, care include un bonus consistent la semnătură.

Revelația lui Mircea Lucescu a refuzat FCSB

Clauza de reziliere, în valoare de 450.000 de euro, era deja activată de FCSB, însă transferul depinde de acceptul fotbalistului. Ciubotaru nu doar că nu este convins de proiectul roș-albaștrilor, dar se simte atras de perspectiva unui pas într-un campionat superior, ceea ce complică serios șansele echipei lui Becali.

În aceste condiții, campioana a fost nevoită să caute o alternativă rapidă. Pe radar a intrat Conrado, fundașul brazilian al Oțelului Galați, unul dintre jucătorii constanți ai formației din Galați.

În vârstă de 28 de ani, cu dublă cetățenie braziliano-italiană, Conrado s-a impus ca om de bază în actualul sezon și este apreciat pentru rolul său ofensiv, calitățile tehnice și capacitatea de a acoperi și poziția de extremă. În urmă cu patru ani, cota sa de piață depășea un milion de euro, iar profilul său se potrivește criteriilor pe care Becali le caută pentru acest post.

Transferul nu pare deloc improbabil, având în vedere relația recentă dintre cele două cluburi, tot Oțelul fiind sursa mutării lui Juri Cisotti, fotbalist care s-a integrat rapid la FCSB.

Gigi Becali îl dădea deja semnat

De partea cealaltă, situația lui Ciubotaru rămâne incertă. Tânărul fundaș a fost dorit de FCSB,  însă preferința sa pare să se îndrepte spre o aventură în străinătate, unde condițiile financiare și sportive sunt net superioare. În plus, jucătorul nu își dorește să intre în atmosfera tensionată generată frecvent de intervențiile lui Gigi Becali, factor care a cântărit mult în refuzul său.

”Noi am semnat deja acordul de transfer cu Hermannstadt. Plătim 450.000 de euro. Acum, Hermannstadt nu mai poate semna cu alt club. Și nici nu ar fi fair-play să vină alt club să facă o ofertă. Cu jucătorul am vorbit. A zis să vină perioada de transferuri și atunci o să semnăm contractul (n.r. de la 1 ianuarie) . Dar nu o să fie probleme. Se rezolvă tot”, a declarat Gigi Becali în urmă cu ceva timp despre Ciubotaru.