Acasa » Fotbal Intern » Gigi Becali s-a rugat 6 ore în genunchi, noaptea: „Politic mai are puțin şi face redirecționarea la muşchi”

Gigi Becali s-a rugat 6 ore în genunchi, noaptea: „Politic mai are puțin şi face redirecționarea la muşchi”

Gigi Becali s-a rugat 6 ore în genunchi, noaptea: „Politic mai are puțin şi face redirecționarea la muşchi”
Foto: Sportpictures

Gigi Becali s-a rugat noaptea pentru ca FCSB să ajungă în sfârșit între cele mai bune echipe ale Europei, marele obiectiv și pentru oamenii lui Charalambous și Pintilii.

Patronul campioanei României este convins că acum are o echipă mai bună și decât PAOK, adversara roș-albaștrilor în sezonul precedent din Europa League.

Gigi Becali s-a rugat 6 ore pentru a merge în Liga Campionilor: „Am făcut echipă mai bună ca PAOK!”

Gigi Becali este convins că echipa pe care o patronează este mai bună decât în sezonul trecut, atunci când FCSB a mers foarte bine și pe plan european, depășind noul format al Europa League.

Patronul roș-albaștrilor discută zilnic cu MM Stoica despre situația echipei, care se află în această perioadă într-un cantonament în Țările de Jos. În clasamentul celor 15 echipe cu șanse reale de a prinde unul din cele 7 locuri rămase libere în grupa principală FCSB ocupă poziția a 10-a. Campioana României e cotată cu 27% șanse să treacă de patru tururi preliminare și să pună mâna pe o sumă uriașă. Echipe precum Nice, Lech Poznan, Ferenvcaros, Dinamo Kiev sau Fenerbahce sunt cotate cu șanse mai mici decât FCSB să acceadă în Liga Campionilor.

În plus, Becali a vorbit și despre ceea ce se întâmplă cu perla sa. Omul de afaceri are mare încredere și în potențialul fostului dinamovist Politic, interesându-se de situația sa medicală.

Am stat de la 2 dimineața la 8 dimineața la mănăstire pentru toate câte mi-a dat. De abia acum am făcut echipa mai bună ca PAOK. Nu credeam că putem să facem o echipă atât de bună. Mi-a zis MM că nu credea că suntem atât de buni. Politic mai are puțin și face redirecționarea la mușchi. L-au dus în Olanda (n.n. pentru tratament)”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Prin ce calvar a trecut Dennis Politic: „E a patra oară! Același picior!”

Cei de la FCSB trag tare în această perioadă pe toate planurile. Iar o prestație bună a lui Dennis Politic ar putea să aducă și mult dorita calificare în Liga Campionilor.

Recent, Politic a vorbit despre problemele mari pe care le-a avut la Dinamo, măcinat fiind de accidentări serioase.

E a patra oară. Același picior, tot la bicepsul femural. Nu mai înțeleg nimic. Am fost la controale, la RMN, îmi fac prevenția, mănânc bine, mă hidratez, fac tot ce depinde de mine. Chiar nu înțeleg. Frustrant, că am ieșit iar accidentat. Mă pregătesc cât de bine pot și revin aceste accidentări”, a declarat Dennis Politic, după ultima accidentare pe care a suferit-o.