Acasa » Fotbal Intern » Gigi Becali, dialog cu Nicolae Dică: „Țigane, tu eşti de vină!”

Gigi Becali, dialog cu Nicolae Dică: „Țigane, tu eşti de vină!”

Gigi Becali, dialog cu Nicolae Dică: „Țigane, tu eşti de vină!”
FOTO: Sport Pictures

Nicolae Dică a dezvăluit ce discuții avea cu patronul de la FCSB în vestiar și cum punea presiune pe el să dea tot ce poate pe teren.

E cunoscut faptul că Gigi Becali obișnuiește să pună presiune pe jucătorii săi. În ultimii ani, foarte mulți au cedat din cauza criticilor publice ale patronului, dar au fost și jucători care au fost montați să devină mai buni, cum e și cazul lui Nicolae Dică.

Gigi Becali îl ținea din scurt pe Dică: „E in cauza ta”

Nicolae Dică a fost unul dintre cei mai buni atacanți care au trecut pe la FCSB. Oricât de bine juca, dacă echipa făcea un pas greșit, el era scos vinovat pentru rezultatele slabe. Gigi Becali avea așteptări foarte mari de la Dică, astfel că îl critica ori de câte ori avea ocazia. Asta nu îl deranja, ba dimpotrivă, așa se motiva să îi arate că e cel mai bun de pe teren.

„Cu patronul, când mă critica, gândeam: «OK, lasă că vine meciul următor și o să-ți demonstrez că nu e așa!» Eu așa mă motivam! Nu este ușor. Te deranjează, te gândești de ce nu îți spune în față, că vede și familia….Dar așa mă motivam: «Lasă că vine meciul următor, o să demonstrez și o să spună că sunt cel mai bun» Mă așteptam, când vine meciul prost, să spună că sunt slab.

La un moment dat, râdeam în vestiar cu patronul, când a venit și a zis: «Țigane, pe mine nu mă interesează, dacă echipa pierde, tu ești de vină. Tu poți să joci bine, dar nu mă interesează, e din cauza ta». Avea așteptări mari de la mine și de la echipă, dar reușeam să trec peste lucrurile astea”, a declarat Nicolae Dică pentru iAMsport.

În perioada petrecută la FCSB, Nicolae Dică a bifat 185 de meciuri, a marcat 75 de goluri și a dat 19 assist-uri. A cucerit 2 titluri de campion în Liga 1, Cupa României și Supercupa alături de formația roș-albastră. În 2008, era cedat la Catania în schimbul sumei de 2.5 milioane de euro.

La scurt timp după ce „a pus ghetele în cui” (2014) , a revenit la FCSB ca antrenor secund. După un scurt mandat la Pitești, a preluat banca tehnică a roș-albaștrilor timp de 80 de meciuri. În 2022, a mai revenit pe banca tehnică, însă nu a rezistat decât trei luni și jumătate într-o perioadă în care echipa nu avea rezultatele dorite de patron.