Acasa » Fotbal Intern » Gigi Becali, ce jackpot! Au adunat toate sumele și rezultatul e uimitor: a încasat 119.460.000 de euro

Gigi Becali, ce jackpot! Au adunat toate sumele și rezultatul e uimitor: a încasat 119.460.000 de euro

Gigi Becali, ce jackpot! Au adunat toate sumele și rezultatul e uimitor: a încasat 119.460.000 de euro
Foto: ProSport

Gigi Becali a dat lovitură după lovitură la FCSB și a încasat sume uriașe pentru transferuri, aproape 120 de milioane de euro.

Conform Transfermarkt, FCSB se află pe locul 154 în privința mutărilor din ultimii 25 de ani, fiind imediat peste Dinamo Kiev, fosta echipă a lui Mircea Lucescu.

Gigi Becali, ce lovitură! Câți bani a încasat FCSB

FCSB se dovedește a fi și o afacere de succes pentru Gigi Becali, care speră ca de această dată să intre în noul format din Liga Campionilor, obiectiv care nu a putut fi realizat în sezonul trecut.

Mai precis, FCSB a încasat 119.460.000 de euro de când Gigi Becali conduce clubul care tocmai a mai luat un titlu pe plan intern.

FCSB a luat nu mai puțin de 509 jucători și a vândut 502 fotbaliști din 2000 și până în prezent. Un mare tun a fost cedarea lui Dennis Man în Serie A, acum vorbindu-se despre faptul că FCSB ar putea să-l readucă pe acesta, pe un salariu imens pentru fotbalul românesc.

Astfel, FCSB este pe plus, balanța fiind de 12 miioane de euro în privința sumelor provenite din cedări și achiziții.

În privința sumelor cheltuite, FCSB depășește cluburi cunoscute, așa cum sunt Sparta Praga, Steaua Roșie Belgrad și PAOK Salonic, formația din Grecia pe care a bătut-o de trei ori în sezonul trecut din Europa League.

 

Nu a fost Steaua furată, a fost cumpărată. Nu aveau bani să facă deplasări. Își vindeau jucătorii, valorile. Marele noroc al Stelei a fost Gigi Becali care a băgat zeci de milioane. Eu cred că are vreo 50 de milioane pierdere. Totul a fost legal 100%. Au trecut prin instanțe judecătorești, nu s-au făcut după ureche. De ce UEFA spune că FCSB e Steaua? Ăia știu și ce mănâncă Burleanu”, a spus Mitică Dragomir, conform celor de la Digi Sport.

Chelsea a cheltuit o sumă colosală în ultimii 25 de ani

Diferența față de cluburile mari din Europa este însă una uriașă. Chelsea, care tocmai a cucerit Conference League, a treia competiție europeană, a cheltuit 4 miliarde de euro în ultimii 25 de ani.

Podiumul este completat tot de două cluburi din Anglia, este vorba de Manchester City și Manchester United.

Între primele 250 de cluburi de pe glob regăsim doar o echipă din România, este vorba de FCSB. Nici măcar CFR Cluj nu este aici, chiar dacă ardelenii au avut participări în Champions League și Europa League, realizând și mutări importante.