Acasa » Fotbal Intern » Gicu Grozav și Constantin Budescu, loviturile unui club care visează să se bată în Superliga cu FCSB sau Craiova

MERCATO Gicu Grozav și Constantin Budescu, loviturile unui club care visează să se bată în Superliga cu FCSB sau Craiova

Gicu Grozav și Constantin Budescu, loviturile unui club care visează să se bată în Superliga cu FCSB sau Craiova
Gicu Grozav și Constantin Busescu într-un meci Petrolul - Gloria Buzău. Sursă foto: Sport Pictures

Gicu Grozav (35 de ani) și Constantin Budescu (37) ar putea fi colegi de echipă în sezonul 2026-2027, însă nu la Petrolul Ploiești, unde au mai fost coechipieri, ci la o grupare proaspăt promovată în Liga 3.

Totuși, obiectivele clubului sunt mari și în viitorul apropiat se visează la lupte cu FCSB sau Universitatea Craiova în Superliga României.

Corona Brașov îi are pe listă pe veteranii Gicu Grozav și Constantin Budescu

Gicu Grozav s-a despărțit de Petrolul Ploiești în această vară și inițial s-a scris despre posibilitatea ca atacantul în vârstă de 35 de ani să se retragă.

De partea cealaltă, Constantin Budescu este fără angajament din noiembrie 2025, atunci când s-a despărțit de CS Tunari. În primăvară s-a scris că Budescu ar fi negociat cu CSO Băicoi, din Liga 3, însă discuțiile nu s-au concretizat într-un transfer.

Acum, însă, atât Gicu Grozav, cât și Constantin Budescu s-ar afla pe lista de potențiale achiziții a șefilor de la Corona Brașov.

Proaspăt promovată în Liga 3, Corona caută fotbaliști cu experiență care să o ajute să mai facă un salt în ierarhia eșaloanelor din România, la finalul sezonului 2026-2027. Iar ulterior să fie vizată Superliga României, ligă în care Brașovul nu a mai avut o reprezentantă de la finalul stagiunii 2014-2015.

Potrivit Observatorul Prahovean, Budescu se află deja la masa negocierilor cu oficialii Coronei și ar putea da cu pixul pe contract dintr-un moment în altul. Partea bună este că „Budi” nu ar vrea să se retragă din cariera de fotbalist, iar propunerea din Brașov i-ar putea surâde.

Cât despre Gicu Grozav, în cazul lui nu se specifică eventuale negocieri, dar se precizează că ar fi în contact cu reprezentanții clubului. Mai mult, el l-ar fi recomandat pe Budescu la Brașov și l-ar fi propus și pe Alexandru Mateiu (36 de ani), care a semnat deja cu Corona.

Mijlocaș central de meserie, Mateiu a mai jucat la FC Brașov, Universitatea Craiova și, cel mai recent, Petrolul Ploiești.

Cum s-a descurcat Gicu Grozav în sezonul 2025-2026

ProSport a scris încă de la începutul lunii iunie despre opțiunile lui Gicu Grozav, și anume retragerea sau transferul la una dintre echipele din Brașov, pentru a fi mai aproape de familie.

Rămâne de văzut ce decizie va lua atacantul, care în sezonul 2025-2026 a demonstrat că mai poate ajuta, după ce în totalul de 40 de meciuri jucate pentru Petrolul a contribuit cu 8 goluri și 3 pase decisive. Gicu Grozav va împlini 36 de ani pe 29 septembrie.

În schimb, Constantin Budescu nu s-a descurcat tocmai bine la ultima echipă, CS Tunari, pe care a ajutat-o cu un singur gol în 7 apariții. Budescu va face 38 de ani pe 19 februarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]