Acasa » Fotbal Intern » Gică Hagi, printre primii care au venit să-și ia adio de la Mircea Lucescu. Alte nume uriașe din fotbal i-au adus omagii fostului antrenor

S-A STINS IL LUCE Gică Hagi, printre primii care au venit să-și ia adio de la Mircea Lucescu. Alte nume uriașe din fotbal i-au adus omagii fostului antrenor

Catalin Muresanu

Gică Hagi și-a făcut apariția la Arena Națională pentru a-și lua adio de la Mircea Lucescu, alături de alte nume uriașe din fotbal.

Corpul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost adus la Arena Națională în urmă cu câteva zeci de minute. Rând, pe rând, și-au făcut apariția apropiați ai familiei, dar și personalități din lumea fotbalului la catafalcul regretatului antrenor.

Gică Hagi a depus o coroană alături de Dorin Mateuț și Mircea Rednic. Și-a stăpânit cu greu lacrimile când a văzut sicriul în care se află fostul său antrenor.

Mircea Lucescu, ultima oară pe Arena Națională: nume sonore din fotbal își iau adio de la marele antrenor

În jurul orei 17:00, sicriul cu Mircea Lucescu a fost adus la Arena Națională. Cei care își doresc să îi aducă un omagiu o pot face astăzi, între 17:00 și 21:00, dar și mâine, între orele 10:00 și 20:00. Vineri va fi ultima zi a ceremoniilor în două locații unde va avea acces doar familia.

Gică Hagi și-a făcut apariția la stadion alături de alte foste glorii ale fotbalului românesc. A depus o coroană la sicriul regretatului său mentor și a părut aproape distrus de această pierdere uriașă.

Printre primii care au venit să își ia adio de la Mircea Lucescu se numără Ionuț Lupescu, Ionel Dănciulescu, Marius Niculae, Elisabeta Lipă.

Culoarul spre catafalc este umplut cu fotografii din cariera de poveste a lui Mircea Lucescu.

Răzvan Lucescu și fiul său, Matei, sunt lângă catafalc și întâmpină pe toată lumea care a trecut să își ia rămas bun de la tatăl său.

Gică Hagi, afectat de moartea celui care i-a fost ca un părinte: „Speram să treacă peste acest examen greu”

„Regele” Hagi nu și-a putut stăpâni emoțiile când a aflat de moartea profesorului său. A pierdut un om uriaș din viața sa care i-a marcat cariera și care l-a ajutat să devină jucător profesionist, iar din acel moment restul e istorie.

„Nu-mi vine să cred! A fost un om extraordinar în viața mea. Un profesor, cum am mai spus și înainte. Speram că va avea puterea să treacă și peste acest examen foarte greu, dar din păcate astăzi a plecat de lângă noi. Vă rog frumos, eu de-abia pot să vorbesc. Eu doar atât spun. Am fost un copil pe care l-a crescut, l-a adus de la juniori direct la echipa mare. Atât pot să zic. A însemnat și va însemna mereu ceva în sufletul mereu. A fost ca un părinte, m-a crescut, m-a educat. Mi-e greu să vorbesc”, a spus Hagi la DigiSport.