Gică Hagi a explicat cum a pus pe picioare „fabrica de jucători”! Academia, ridicată cu ajutorul cunoștiințelor acumulate la ASE și la hotel!

Gică Hagi, managerul celor de la Viitorul, a anunțat cum a pornit proiectul academiei ce-i poartă numele și care vinde fotbaliști pe bandă rulantă.
Bogdan Savin
Gică Hagi a explicat cum a pus pe picioare "fabrica de jucători"! Academia, ridicată cu ajutorul cunoștiințelor acumulate la ASE și la hotel!

Gică Hagi, managerul celor de la Viitorul, a anunțat cum a pornit proiectul academiei ce-i poartă numele și care vinde fotbaliști pe bandă rulantă. „Regele” a încasat milioane de euro de pe urma transferurilor, jucătorii săi ajungând atât la echipe din străinătate, cât și la fruntașe din Liga 1, FCSB fiind una dintre cele care a cumpărat masiv de la Hagi, ruta fotbaliștilor fiind facilitată și de faptul că finanțatorul trupei bucureștene, Gigi Becali, este finul lui Hagi.

„Suntem o societate comercială, avem capital social, tratăm totul ca pe un business. Oriunde trebuie mai întâi să bagi foarte mult, după care se consolidează. Sunt o persoană echilibrată și chibzuită. Trebuie să știi câte cheltuieli ai și apoi să produci banii. Nu trebuie să promitem jucătorului pe care îl iei nu știu câți bani și apoi să dai din umeri, că nu ai de unde să-i dai”, a spus Hagi, la Telekom Sport.

Apoi, a detaliat: „Am învățat… Există de la hotel departamente. Hotelul funcționa și de acolo am învățat. Există consultanți. Am avut consultanți la hotel. La club nu avem. Am făcut eu. Am plecat cu oameni de fotbal”.

Gică Hagi are și o diplomă în domeniul turismului, obținută în cadrul ASE, iar cunoștiințele acumulate au făcut ca hotelul său din Mamaia să fie unul dintre cele mai bune de pe litoralul românesc. „Am terminat și ASE-ul, turism. Am fost pe-acolo (n.red. – la facultate). Am citit, am văzut. Dacă ești deschis, înveți. Era important că știam partea tehnică. Știam ce vreau, care e obiectivul nostru. Administrativ a fost simplu: cât aveam în buzunar, acolo ne-am dus…Pentru orice om care investește, care face un business, există un moment nu de dubiu, de consolidare. Momentul în care vrei să vezi dacă ai randament.  Investești, investești, investești și la un moment dat vrei să vezi dacă ai randament… Am trecut-o. Totul depinde de obiectiv. Al nostru a fost să producem jucători”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania