Gică Hagi a decretat: „Putem deveni campioni mondiali”. În cât timp se poate realiza performanța?

Publicat: 14 Nov. 2019, 21:39 Fotbal Intern
Gică Hagi a decretat: „Putem deveni campioni mondiali”. În cât timp se poate realiza performanța?

Gică Hagi e sigur că în țară fotbaliști valoroși, unii care în zece ani pot câștiga titlul mondial.

„Strategia mea e să câştigi, să te duci aproape şi să câştigi. Pe timpul meu, în fotbalul românesc, exista această mentalitate, de a câştiga, nu de a încerca să fii în grupe, de a te duce acolo. Din păcate, după ce a venit globalizarea, în ’90, noi nu ne-am dezvoltat, cei de afară s-au dezvoltat foarte mult. Adică diferenţa între noi şi Real Madrid, între Steaua şi Real Madrid s-a dus de nu ştiu câte ori. Ei au ajuns la un miliard, iar noi la zece milioane buget”, a spus Gică Hagi la Telekom Sport.

Hagi: „Putem deveni campioni mondiali”

Omul care conduce Viitorul și a fost liderul „Generației de Aur” a anunțat: „Nu cred că în România nu există copii foarte talentaţi. Ştiu să joace fotbal, au talent şi ar putea să joace fotbal la nivel foarte ridicat, dacă ştii să-i selectezi, dacă ştii să-i găseşti, să-i formezi foarte bine, poţi să te baţi cu orice ţară din lume. Totul se construieşte în 10 ani, să lucrezi ceva puternic. În zece ani, poţi să devii campion mondial”.

Publicat: 14 Nov. 2019, 21:39 Fotbal Intern
Pe aceeași temă
Omul de afaceri Petrică Păltinel a murit într-un teribil accident rutier! Avea 38 de ani
Omul de afaceri Petrică Păltinel a murit într-un teribil accident rutier! Avea 38 de ani
VIDEO Ruşii au testat o rachetă în Marea Neagră: a parcurs 250 km în 137 de secunde
VIDEO Ruşii au testat o rachetă în Marea Neagră: a parcurs 250 km în 137 de secunde
Gheorghe Dinca a facut dezvaluirea HALUCINANTA despre Alexandra Macesanu! Ce se intampla, de fapt, cu fata
Gheorghe Dinca a facut dezvaluirea HALUCINANTA despre Alexandra Macesanu! Ce se intampla, de fapt, cu fata
O nouă numire notabilă la Ministerul de Interne, după cea a lui Traian Berbeceanu. A spus „Da”!
O nouă numire notabilă la Ministerul de Interne, după cea a lui Traian Berbeceanu. A spus „Da”!
VIDEO | MOMENT UNIC la Craiova: iar ajungem pe primele pagini in Europa! Cine a venit sa-i ia interviu lui Ivan: „Zi sincer, ati jucat prost?”
VIDEO | MOMENT UNIC la Craiova: iar ajungem pe primele pagini in Europa! Cine a venit sa-i ia interviu lui Ivan: „Zi sincer, ...
Cele mai sexy bombeuri din handbal! ”Dau bine” pe semicerc
Cele mai sexy bombeuri din handbal! ”Dau bine” pe semicerc
Un şofer a filmat SCENA vieţii. FEMEIA din maşina din faţă avea să-i arate ceva de NEUITAT. VIDEO
Un şofer a filmat SCENA vieţii. FEMEIA din maşina din faţă avea să-i arate ceva de NEUITAT. VIDEO
CTP, despre Selly: „Când dai 70.000 de euro pe o maşină înseamnă că ai nişte probleme interioare nu simple“
CTP, despre Selly: „Când dai 70.000 de euro pe o maşină înseamnă că ai nişte probleme interioare nu simple“
Cea mai mare dezvoltare imobiliară din ISTORIA României!! În Bucureşti se ridică un nou mall, 14 clădiri de bioruri şi locuinţe, în valoare de 2 MILIARDE de euro
Cea mai mare dezvoltare imobiliară din ISTORIA României!! În Bucureşti se ridică un nou mall, 14 clădiri de bioruri ...
Unul dintre cei mai CRUZI împăraţi din istorie. ORGIILE lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii incestuoase inclusiv cu tânăra lui mamă - VIDEO
Unul dintre cei mai CRUZI împăraţi din istorie. ORGIILE lui au fost fără margini. Întreţinea relaţii incestuoase ...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită între timp starletă porno. Cum arată acum
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită între timp starletă porno. Cum arată acum
Dan Nistor pleacă de la Dinamo. Ofertă de ultimă oră primită de la o mare rivală din Liga I a
Dan Nistor pleacă de la Dinamo. Ofertă de ultimă oră primită de la o mare rivală din Liga I a "câinilor". Trădare ...
Ofertă de nerefuzat pentru Ion Țiriac! Cum a ratat miliardarul o mega-afacere
Ofertă de nerefuzat pentru Ion Țiriac! Cum a ratat miliardarul o mega-afacere
Alexandra Dinu, imagini de ultimă oră! Fosta soție a lui Mutu este...
Alexandra Dinu, imagini de ultimă oră! Fosta soție a lui Mutu este...
Picioare transpirate - de ce miros urât de fapt?
Picioare transpirate - de ce miros urât de fapt?
DEZASTRU pentru Alexandru Cumpanasu! Decizia SOC a procurorilor! S-a TERMINAT TOTUL pentru el
DEZASTRU pentru Alexandru Cumpanasu! Decizia SOC a procurorilor! S-a TERMINAT TOTUL pentru el
Bolnavă de cancer, mama a două fetițe se pregătește pentru ultimul ei Crăciun
Bolnavă de cancer, mama a două fetițe se pregătește pentru ultimul ei Crăciun
Care sunt cele mai căutate clipuri de ROMÂNI pe PORN HUB. Cine este cea mai populară actriţă
Care sunt cele mai căutate clipuri de ROMÂNI pe PORN HUB. Cine este cea mai populară actriţă
Afacerea unui tânăr din Gorj: să ofere cazare în butoaie lângă plantaţia sa de mure. FOTO
Afacerea unui tânăr din Gorj: să ofere cazare în butoaie lângă plantaţia sa de mure. FOTO
Imagini VIDEO uluitoare! Poliţişti agresaţi în mijlocul nopţii în Capitală
Imagini VIDEO uluitoare! Poliţişti agresaţi în mijlocul nopţii în Capitală
Horoscop Nicoleta Svarlefus 2020 un an GROZAV de BANOS pentru 3 zodii, pentru alte 4 DEZASTRUL
Horoscop Nicoleta Svarlefus 2020 un an GROZAV de BANOS pentru 3 zodii, pentru alte 4 DEZASTRUL
Ea a fost amanta lui Florin Piersic timp de 9 ani! Cat de mult au suferit sotiile actorului. 'Am fost foarte indragostiti unul de altul'
Ea a fost amanta lui Florin Piersic timp de 9 ani! Cat de mult au suferit sotiile actorului. 'Am fost foarte indragostiti ...
Au recunoscut in mod public ca formeaza un cuplu, dar acum s-au DESPARTIT! Vedetele au fost fotografiate de multe ori in ipostaze tandre!
Au recunoscut in mod public ca formeaza un cuplu, dar acum s-au DESPARTIT! Vedetele au fost fotografiate de multe ori in ...
Cel mai sexy inginer de la DACIA a uimit o țară întreagă!
Cel mai sexy inginer de la DACIA a uimit o țară întreagă!
FOTO. Cum a ajuns să arate acum iubita lui Dorian Popa! Transformarea radicală a Claudiei
FOTO. Cum a ajuns să arate acum iubita lui Dorian Popa! Transformarea radicală a Claudiei
FOTO. TRANSFORMARE SPECTACULOSĂ! Cum a ajuns să arate Monica, soția lui Leonard Doroftei, la 45 de ani!
FOTO. TRANSFORMARE SPECTACULOSĂ! Cum a ajuns să arate Monica, soția lui Leonard Doroftei, la 45 de ani!
Horoscop zilnic 12 decembrie 2019 – De joi este Lună Nouă în gemeni
Horoscop zilnic 12 decembrie 2019 – De joi este Lună Nouă în gemeni
Horoscop Zodia Pești 17 Decembrie 2019
Horoscop Zodia Pești 17 Decembrie 2019
TOP-ul soţiilor de sportivi cu cele mai mari câştiguri pe Instagram
TOP-ul soţiilor de sportivi cu cele mai mari câştiguri pe Instagram