Gaura neagră din acoperișul Arenei Naționale. Suma halucinantă pe care a tocat-o, deși n-a fost folosit

Gigi Grigorescu
Gaura neagră din acoperișul Arenei Naționale. Suma halucinantă pe care a tocat-o, deși n-a fost folosit
Foto: Mihai Pop, ProSport

Acoperișul Arenei Naționale nu mai funcționează de 5 ani, dar în tot acest interval de timp a tocat sume de sute de mii de euro.

Primăria Municipiului București a băgat nu mai puțin de 1.812.152 lei, adică puțin peste 360.000 de euro, în acoperișul Arenei Naționale, care de 5 ani este „inert”.

Fără să mai fie folosit din toamna lui 2020, acoperișul Arenei Naționale a tocat o sumă halucinantă

Arena Națională a fost inaugurată pe 6 septembrie 2011, cu ocazia unui amical cu Franța, încheiat 0-0. După 8 luni s-a jucat finala Europa League, când în tribune au fost 52.347 de oameni.

În timp, pe cel mai mare stadion al țării s-au organizat și diferite concerte, dar de 5 ani acoperișul nu mai funcționează. Ultima dată a fost tras cu ocazie unei Adunări Generale a Federației Române de Fotbal.

Primăria Municipiului București, care are stadionul în „subordine”, a investit 1.812.152 lei, adică aproximativ 362.000 de euro, din 2020, dar fără niciun efect vizibil. Cu toate acestea, oficialii instituției au precizat, pentru golazo.ro, că acoperișul funcționează.

Primul meci pe Arena Națională va avea loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, când Dinamo primește FK Csikszereda

În urmă cu exact o lună, Stelian Bujduveanu, Primarul General interimar al Capitalei, a dezvăluit că vor fi reparate acoperișul și tabela de marcaj, dar se vor face lucrări inclusiv în subteran.

„Da, sunt două teme, vom semna pentru achiziția noilor sisteme de LED, iar la nivel de reparații masive ale Arenei Naționale am finalizat expertiza tehnică și vom intra în reparații capitale.

Este și normal ca o clădire care este construită în urmă cu 10-15 ani să intre în mentenanță din timp în timp”, a declarat Stelian Bujduveanu, Primarul General interimar al Capitalei.

Predecesorul lui, Nicușor Dan, actual președinte al României, anunța, în 2022, că stadionul va beneficia de servicii de reparaţii, mentenanţă şi întreţinere pentru acoperişul retractabil, pentru cub şi pentru tabela electronică, în valoare de 1,9 milioane de lei.

Arena Națională, cu o capacitate de 55.000 de locuri, a costat 234 de milioane de euro, fiind construită în locul fostului stadion „23 august”.

Pe respectivul stadion își joacă meciurile de pe teren propriu cele două rivale de tradiție ale fotbalului românesc, Dinamo și FCSB. din când în când, este închiriat și de către Rapid, atunci când formația pregătită de Costel Gâlcă întâlnește adversarele din București.

Următoarea confruntare va avea loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 17:30, când Dinamo primește replica celor de la FK Csikszereda, în prima etapă a returului sezonului regulat al Superligii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Cel mai stresant drum”. Ce a pățit o VEDETĂ pe Autostrada Moldovei
Mediafax
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Cancan.ro
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania