Gabi Tamaș își anunță revenirea în „Ștefan cel Mare”!? „Pot ajunge la Dinamo!”

Gabi Tamaș își anunță revenirea în „Ștefan cel Mare”!? „Pot ajunge la Dinamo!”
  • Publicat:

Gabi Tamaș, fundașul formației Universitatea Cluj, a anunțat că se gândește la o posibilă revenire la Dinamo.

Imediat după ce a fost învinsă de Universitatea Craiova, scor 0-1, Dinamo București a primit o veste bună. Gabi Tamaș a dezvăluit că ar putea să revină la gruparea din „Ștefan cel Mare”, echipă care l-a dorit și înainte ca el să semneze cu formația din eșalonul secund.

Gabi Tamaș își anunță revenirea la Dinamo București

Dinamo București are probleme în zona defensivă, dar Gabi Tamaș ar putea să ajungă la formația antrenată de Cosmin Contra în perioada de mercato din iarnă sau de la finalul sezonului 2020 – 2021.

„Nu este încă un subiect închis. Pot ajunge la Dinamo, la iarnă, vara viitoare…Cine ştie? Am avut atunci discuţii cu oamenii din Spania, mi-au spus ce vor să facă, apoi au luat clubul şi au început treaba la Dinamo. Exact ce-mi spuseseră şi mie.

Eu ţin permanent legătura cu ei, sunt nişte oameni cumsecade şi corecţi, aşa cum i-am cunoscut eu. Ce mi-au transmis, aia au realizat. Uitaţi-vă ce transferuri au făcut! S-a schimbat deja şi jocul lui Dinamo”, a declarat Gabi Tamaș, actualul fundaș al lui U Cluj.

Gabi Tamș a jucat în trei runde pentru Dinamo

În vârstă de 36 de ani, Gabi Tamaș a mai jucat pentru Dinamo București în sezonul 2002 – 2003, în 2005, dar și în ediția 2008 – 2009. Pe parcursul carierei, fundașul a mai evoluat pentru Galatasaray, Celta Vigo, Auxerre, West Browich Albion, Watford, Doncaster Rovers, Cardiff City, Hapoel Haifa, Spartak Moscova, CFR Cluj, FCSB și Astra Giurgiu.

Pentru Dinamo, Gabi Tamaș a bifat111 meciuri, a dat 8 goluri și a câștigat cu gruparea din Ștefan cel Mare trei trofee: Cupa României de două ori și Supercupa României.

  • 67 de prezențe în tricoul echipei naționale a României are Gabi Tamaș
  • 111 meciuri a jucat fundașul central pentru Dinamo București
Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…