Acasa » Fotbal Intern » Apropiatul lui Gabi Mureșan, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața acestuia: „A făcut saună și a sărit în lac”

Apropiatul lui Gabi Mureșan, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața acestuia: „A făcut saună și a sărit în lac”

Florentin Dincă
Apropiatul lui Gabi Mureșan, dezvăluiri cutremurătoare despre ultimele clipe din viața acestuia: „A făcut saună și a sărit în lac”
Stefan Gadola, detalii nestiute despre cauza mortii lui Gabi Muresan. Foto: Mediafax Foto

Fotbalul românesc este cutremurat după moartea fostului internațional Gabi Mureșan, la doar 44 de ani, cel care și-a sfârșitul înecat într-un lac din Mureș.

Ștefan Gadola, unul dintre acționarii lui CFR Cluj, a fost printre primii care a aflat de această tragedie și a făcut dezvăluiri despre cauza morții fotbalistului care a scris istorie în Gruia.

Afaceristul susține că Mureșan ar fi făcut șoc termic după ce, încins de la saună, ar fi sărit direct în apa rece a lacului.

Ștefan Gadola, dezvăluiri teribile despre cauza decesului lui Gabi Mureșan. „A făcut saună și a sărit în lac”

Acționarul lui CFR Cluj aflase de câteva ore de decesul lui Gabi Mureșan și dezvăluie cauza morții fostul fotbalist. Acesta afirmă că ex-jucătorul din Gruia ar fi suferit un șoc termic atunci când a intrat în lac, la scurt timp după ce făcuse saună, obicei ce îi intrase în rutină. Până ieri!

Gadola susține că familia l-a căutat ulterior, s-a uitat pe camere și au observat că acesta se aruncase în lac fix după saună, ca să se răcorească. Medicii ajunși la fața locului l-ar fi resuscitat cu succes pentru puțin timp, însă din păcate nu au mai reușit să-l readucă la viață.

„Am aflat vestea… Am fost foarte apropiat de el. Inclusiv anul ăsta a fost la mine, am mai lucrat împreună și după ce a plecat la primărie. Făcuse un parc fotovoltaic. A fost un om deosebit. Chiar anul acesta venise în lojă, cu Cadu, cu toată lumea. Este un caz șocant, nu pot să cred.

Familia l-a căutat și nu l-a găsit. L-a căutat pe camere și au văzut că a sărit în lac după saună. Făcuse o saună și probabil a vrut să se răcorească, avea el obiceiul ăsta. Se pare că a făcut un șoc termic, nu știu încă mai multe amănunte.

Atâta știu. Familia a alertat SMURD-ul și l-au găsit… Au încercat să-l resusciteze, a răspuns un pic, dar n-au mai reușit să-l aducă la viață”, a declarat ștefan Gadola, pentru GSP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]